Rupere de nori la Râșca

În urma unei ploi puternice care a durat circa 30 minute, datorită cantităților foarte mari de apă care au căzut în scurt timp, au fost deteriorate grav cca 50 km de ulițe și drumuri comunale.

Conform celor declarate ziarului Făclia de primarul comunei Râșca, Alin Abrudan, a fost afectat destul de grav și drumul județean 103K spre Beliș. Apa a intrat în curțile localnicilor, producând însemnate pagube materiale.

Au fost afectate importante suprafețe de culturi agricole, datorită faptului că a căzut și grindină. Din fericire, nu au fost victime omenești.

Cu două sau trei zile în urmă, însă, în zonă au fost lovite de fulger 6 vite aflate pe câmp, din care 4, se pare, ale unor fermieri tot din Râșca.

M. TRIPON

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut