Postul de procuror general al Parchetului Curţii de Apel Cluj, râvnit de două procuroare

    Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, pentru ocuparea funcţiei de procuror general al Curţii de Apel Cluj s-au încumetat să dea examen actualul procuror general adjunct Violeta Trăistaru şi fostul prim procuror al Parchetului Tribunalului Cluj, Ana Maria Edu. Concursul a început în 24 martie şi se va finaliza în 28 iunie. Candidaţii trebuie să susţină un test psihologic eliminatoriu, să prezinte un plan de conducere a unităţii şi să susţină un examen de management.
Miza pentru ocuparea funcţiei de procuror general al Parchetului Curţii de Apel Cluj este extrem de mare, deoarece această unitate de parchet este una dintre cele mai mari din România. Începând cu 2014 în fruntea Parchetului Curţii de Apel Cluj s-a aflat procurorul Laura Oprean. În mai 2016, Oprean a fost promovată în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al României, context în care funcţia de procuror general al Parchetului Curţii de Apel Cluj a rămas vacantă.
Cele două procuroare pretendente la funcţia de procuror general la Parchetul Curţii de Apel Cluj nu sunt lipsite de experienţă în funcţii de conducere. Violeta Trăistaru a asigurat mai mulţi ani şefia Secţiei Judiciare din cadrul Parchetului Curţii de Apel Cluj, iar din 2015  deţine funcţia de procuror general adjunct al acestei instituţii. Şi procurorul Ana Maria Edu are o importantă experienţă în funcţie de conducere. Ea s-a aflat aproape şase ani în fruntea Parchetului Tribunalului Cluj. Ana Maria Edu a absolvit Facultatea de Drept din cadrul UBB în anul 1997, fiind numită procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. În 2006, Edu a fost promovată la Parchetul Tribunalului Bucureşti iar la scurt timp s-a transferat la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca. În 2007 a fost transferată la Parchetul Tribunalului Cluj. La Parchetul Curţii de Apel Cluj a fost scos la concurs şi postul de procuror general adjunct. Pentru ocuparea acestei funcţii s-a înscris la concurs procurorul Florin Maghiar.
O altă funcţie importantă din zona parchetelor scoasă la concurs este cea de prim procuror adjunct la parchetul Tribunalului Cluj. În cursa pentru ocuparea acestui post s-a înscris procurorul Iuliana Colceriu. CSM a mai scos la concurs postul de prim procuror la Parchetul Militar Cluj. La concursul pentru ocuparea acestui post s-a înscris procurorul Viorel Siserman. Şi în zona instanţelor au fost scoase la concurs mai multe funcţii de conducere. Cel mai important este cel de preşedinte al Tribunalului Militar Cluj. Potrivit datelor furnizate de CSM, această funcţie este râvnită de magistratul militar Marius Pop.
C.P.

Articole din aceeasi categorie