Polițiștii, din nou în școli și grădinițe

În cadrul Campaniei „MAI mulți împreună pentru tine”, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Cluj, în colaborare cu specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj și cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca, au derulat activități de prevenire la Liceul Teoretic „Octavian Goga” din Huedin.

Cei peste 100 de elevi din clasele IX – XI, participanți la activități, au aflat care sunt riscurile asociate consumului de alcool, tutun sau substanțe interzise, atât în ceea ce privește sănătatea lor, cât și din punct de vedere legal.

Tot polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Cluj au fost alături de copiii de la Grădinița „Rază de Soare” din Cluj-Napoca, în cadrul proiectului „De mic învăț să mă feresc de rele”.

Copiii participanți au aflat care sunt regulile pe care trebuie să le respecte pentru a fi în siguranță pe bicicletă sau pe role și ce mijloace de protecție trebuie să folosească pentru a reduce riscul victimizării.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *