Podul din Rezervaţia Naturală Cheile Turzii, distrus de un incendiu, va fi refăcut în aproximativ şapte zile

Podul numărul 3 din Rezervaţia Naturală Cheile Turzii, distrus în urma unui incendiu produs în cursul dimineţii de sâmbătă, 26 august, va fi refăcut de urgenţă, astfel încât vizitarea rezervaţiei să fie cât mai puţin afectată – a anunţat, marţi, Consiliul Judeţean Cluj.

Potrivit unui comunicat al CJ Cluj, remis presei, incidentul a fost semnalat angajaţilor Serviciului Public „Salvamont-Salvaspeo” Cluj sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 8:00, de către un grup de turişti străini aflaţi în zonă. Salvatorii montani de serviciu au alertat de îndată, prin sistemul 112, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Cluj, Pompierii şi Poliţia comunei Mihai Viteazu, care s-au deplasat de urgenţă la faţa locului. În acest context, angajaţii Salvamont Cluj, împreună cu o echipă operativă de pompieri, au acţionat pentru stingerea focului izbucnit la podul nr. 3, „operaţiune dificilă din cauza localizării acestuia în zona mediană a defileului, greu accesibilă”. După stingerea focului, din dorinţa înlăturării oricărui pericol pentru siguranţa vizitatorilor Cheilor Turzii, respectiv a florei şi faunei din rezervaţie, s-a hotărât dezafectarea întregului pod, afectat iremediabil de incendiu şi extrem de şubrezit.

„Ca urmare a acestui incident, conducerea Consiliului Judeţean a dispus deplasarea la faţa locului, în regim de urgenţă, a unei echipe formate din reprezentanţi ai Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului şi ai Salvamont Cluj, cu misiunea de a evalua implicaţiile incendiului şi de a identifica soluţiile optime de reamenajare a podului, în contextul în care accesul terestru în defileu a fost periclitat. Experţii deplasaţi la faţa locului au propus o soluţie tehnică de reamenajare, până la construirea unui nou pod. Până la refacerea podului, care va fi realizată în aproximativ şapte zile, vizitele turiştilor în Cheile Turzii vor fi posibile doar până la podul numărul 3” – se precizează în comunicatul CJ Cluj.

Podul numărul 3 din Rezervaţia Naturală Cheile Turzii, aflată în gestiunea forului administrativ judeţean, a fost incendiat de persoane necunoscute. Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, a condamnat „cu toată fermitatea” această „faptă reprobabilă”. „Distrugerea intenţionată a acestui bun public, dintr-o arie protejată de interes naţional, e un act criminal de natură să pună în pericol siguranţa turiştilor, dar şi existenţa a numeroase specii de plante şi animale, dintre care unele extrem de rare” – a declarat  Alin Tişe, citat în comunicat.

M. T.

Articole din aceeasi categorie