Pietoni amendați de polițiștii din Câmpia Turzii

La Câmpia Turzii, 14 pietoni și bicicliști au fost sancționați de polițiști pentru încălcarea obligațiilor ce le revin atunci când circulă pe drumul public.

Nu au fost uitați nici conducătorii auto, în rândul acestora impunându-se aplicarea a 43 de sancțiuni contravenționale, dintre care 29 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. În cazul a patru conducători auto a fost dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată, întrucât au depășit limita legală de viteză cu peste 50 de km/oră.

În cadrul acțiunii, derulate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, în colaborare cu polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, în zilele de 10 și 11 august, au fost constatate și patru infracțiuni la regimul rutier: conducere sub influența alcoolului, încredințarea unui vehicul spre a fi condus de către o persoană fără permis de conducere și conducere fără permis (două cazuri).

În cadrul activităților desfășurate au fost realizate 120 de testări cu aparatul etilotest.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie