“Pierderi colaterale”…

CALIANILIE CĂLIAN

Se afirmă că exodul refugiaţilor (aproape exclusiv musulmani) spre Europa ar fi cea mai mare catastrofă umanitară de la afîrşitul Războiului Rece (sau al celui de al doilea mondial – că despre catastrofa din fosta Iugoslavie, cu ale sale „pierderi colaterale”, în U.E. nu se vorbeşte) şi că toată lumea tre-buie să se mobilizeze pentru a soluţiona această problemă. În realitate, după cuantificarea fenomenului (număr, morţi, costul primirii şi, apoi, al integrării lor), se impun cîteva întrebări fundamentale: de ce s-a produs (inclusiv Cine e vinovatul?), Cum se poate curma fenomenul nu acum, ci pe termen lung?, Cum se poate repartiza “povara” pe umerii feluritelor state europene (că de alte ţări nu e vorba)?

De mai mulţi ani, a început construirea de garduri împotriva imigranţilor ilegali – întîi la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia, iar acum dintre Ungaria şi Serbia. Interesant de observat este un fapt: imigranţii nu vor să rămînă nici în Bulgaria, nici în România, nici în ţările din fosta Iugoslavie, nici în fosta Cehoslovacie: ei doresc să ajungă măcar la Viena, iar de acolo, mai ales în Germania şi Marea Britanie – că Nord-Estul scandinav nu le prieşte foarte mult, poate că din punct de vedere climatic. Desigur, aşa cum Imperiul Otoman nu era interesat să cucerească cele trei Principate Române şi să le facă paşalîcuri (chiar şi după cucerirea Ungariei şi transformarea ei în paşalîc, Transilvania a rămas principat), cum nu era preocupat de ele, întrucît direcţia principală de atac era “miezul” bogat al Europei, începînd cu Viena, la fel, neno-rociţii din Sudul Mediteranei şi din Orientul Apropiat se îndreaptă spre Vestul bogat al Europei. Să fie întîmplător că tocmai asta este zona metropolelor fostelor imperii coloniale, din care vin cohortele de refu-giaţi – adică să fie doar o formă de “răzbunare” -, sau fenomenul are motivaţii mai palpabile?

De fapt: ce anume determină acest aflux de oameni care-şi iau lumea-n cap? Să fie mizeria economică în care trăiesc? Evident, nu: de mii de ani au trăit prost. Acum este vorba de altceva: de catastrofele produse de recentele războaie interne şi haosul produs după ce Occidentul s-a grăbit să introducă “democraţia” în acele ţări. Oricît s-ar si-li unii “specialişti” să înlăture mirosul de usturoi de la gura mari-lor puteri occidentale, este evident că, într-adevăr, afluxul de străini (cum spuneam, aproape integral din ţări musulmane) are legătură cu ”revoluţiile” aşa-numitei “Primăveri arabe” şi dezastrului produs în Orientul Apropiat de extremiştii ISIS – ambele orchestrate, cel puţin initial, de către SUA şi alte ţări din UE, oală în care-şi vor fi băgat coada, evident, şi alte “puteri”.

Necazul este că aceia care au de plătit oalele sparte nu sînt, evident, vinovaţii, ci doar cetăţenii de bună credinţă, cărora li se cere, invocîndu-se principii umanitare şi religioase, să-i ajute pe nenorociţi, din măruntele lor posibilităţi. Şi nu mă refer la cei din ţările sărace şi ocolite de imigranţi, precum România, ci de “cei mulţi” din ţările bogate din Vest. Dacă respectivele guverne vor aloca bani pentru refugi-aţi, nu se va răsfrînge asta şi asupra familiilor oamenilor “de rînd”? Au, cumva, diriguitorii Uniunii Europene şi guvernele vest-europene intenţia de a solicita contribuţii speciale marilor firme supranaţionale, care au afaceri, sucursale de bănci, comerţ cu armament etc. chiar în ţă-rile estice şi nordice despre care este vorba?! Dacă vă amintiţi, imediat după “Primăvara arabă”, s-a anunţat descoperirea unor mari rezerve de petrol şi gaze în zona de Sud şi de Est a Mediteranei (ca şi în Estul Ucrainei). Iar acum, după ce SUA şi Occidentul Europei au făcut pace cu Iranul, acesta a “aruncat pe piaţă” mari cantităţi de petrol, care au făcut ca preţul mondial al acestuia să scadă, în devafoarea… Rusiei. Pe de altă parte, distrugerea Siriei de către ISIS (Sirie care a rezistat “Primăverii arabe”), convine şi SUA, şi Israelului, şi unor state vest-europene, punînd, totodată, Turcia într-o situaţie bizară: ori renunţă la aspiraţiile ei în zona fostului Imperiu Otoman, ori se creează, inclusiv pe teritoriul său, un stat kurd (aşa cum se preconizase la sfîrşitul Primului Război Mon-dial). Pe scurt: asistăm la un joc geostrategic al marilor puteri, în care criza umanitară a refugiaţilor nu este altceva decît un exemplu de “pierderi colaterale” – pierderi pe care le vor “acoperi” cei care n-au ni-ci un amestec în ciorba asta puturoasă.

Desigur, teoretic, rezolvarea pe termen lung a acestei ches-tiuni este simplă: marile puteri să nu se mai amestece în “ciorba” aces-tor ţări – cu altă filosofie de viaţă, alte norme de convieţuire, alte tipuri de economii şi religii: dacă vor ele să adopte “stilul” democra-tic occidental, s-o facă, împinse de nevoie ori de luciditate, nu prin “exportul de democraţie” occidental. Un lucru e cert: Canada şi SUA n-au probleme, dar nici America Latină: le despart, oricum, două oceane de această zonă. Japonia, China, India, Rusia, Israel şi Africa de Sud n-au nici ele griji în legătură cu aceşti refugiaţi. Să fie un blestem pe capul Europei?! Cum-necum, tocmai acum UE negociază cu SUA un acord de liber schimb între cele două enorme pieţe şi este firesc să mă întreb dacă, zăpăciţi de ceea ce se întîmplă cu refugiaţii, europenii vor avea sucientă limpezime a minţii pentru a citit bine acordul pe care îl vor face cu SUA…

Articole din aceeasi categorie