Pierderea celulelor Merkel – principalul motiv de uscăciune a pielii

Un grup internaţional de cercetători a stabilit că pierderea de celule Merkel, localizate în stratul bazal al epidermei, ar putea fi principalul motiv al uscăciunii şi mâncărimii pielii, potrivit unui studiu publicat de revista de specialitate Science, citat vineri de EFE.

Echipa condusă de cercetătoarea Jing Feng, de la Universitatea Carolina de Nord (SUA), a realizat un experiment pe şoareci de laborator cu o tehnică ce induce o presiune mecanică uşoară care provoacă mâncărime.

Cercetătorii au descoperit atunci că rozătoarele mai în vârstă îşi scărpinau pielea mai intens, decât şoarecii mai tineri. Au suspectat atunci că celulele Merkel, care joacă un rol esenţial în transmiterea senzaţiei tactile, ar putea fi responsabile de această intensificare a mâncărimii şi a uscăciunii pielii.

Cercetătorii au descoperit că şoarecii dezvoltaţi în laborator pentru a avea mai puţine celule Merkel au avut o senzaţie mai intensă de mâncărime, însă nu au reacţionat în mod diferit şi la senzaţia de mâncărime chimică sau durere termică.

Celulele Merkel ajută la perceperea vibraţiilor prin care putem detecta şi localiza obiectele ce intră în contact cu pielea noastră, pentru a le putea astfel identifica forma şi textura. Odată cu înaintarea în vârstă, persoanele tind să aibă mai puţine celule Merkel, astfel încât cercetătorii sugerează că descoperirea lor ar putea oferi o explicaţie a pruritului care se intensifică la bătrâneţe, precum şi a condiţiilor ce generează o mâncărime a pielii.

Articole din aceeasi categorie