Peste doi ani, 80 de copilaşi din Grigorescu vor putea beneficia de o creşă modernă

Copiii locuitorilor din cartierul Grigorescu vor beneficia de o creşă modernă, pe care municipalitatea intenţionează să o construiască în viitorul apropiat. În acest sens, în şedinţa Consiliului Local din 5 septembrie, aleşii clujenilor au adoptat actualizarea indicatorilor tehnico-economici. Deoarece contractul dintre firma care trebuia să construiască obiectivul şi primărie a fost reziliat la începutul acestui an, în proiectul de Hotărâre de Consiliu Local (HCL) se arată că în anul 2014 – când consilierii adoptaseră indicatorii tehnico-economici pentru construirea cerşei -, costul realizării investiţiei era puţin peste 3,8 milioane de lei, în timp ce în prezent, suma ar urma să se ridice la peste 4,21 milioane de lei.

Având în vedere că obiectivul de investiţii „Construire creşa de cartier strada Donath” este cuprins la finaţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locala (PNDL) conform listei obiectivelor de investiţii aprobate pentru judeţul Cluj în perioada 2017-2020 de Ministerul Dezvoltării Regionale, în vederea încheierii contractului de finanţare, documentaţia trebuie să cuprindă HCL-ul de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, se arată în proiect.

Creţa care va fi construită pe strada Donath la numărul 238, va fi prevăzută cu patru camere de joacă pentru copii, patru dormitoare, grupuri sanitare, trei oficii pentru primirea alimentelor, o spălătorie, debarale, vestiare pentru copii (cu dulăpioare pentru haine ţi încăltăminte), un vestiar pentru personal şi un birou administrativ. De asemenea, creşa va dispune de o sală de festivităti, un cabinet medical, un izolator şi spaţii tehnice. Durata execuţiei va fi de 16 luni. Noua creşa va putea găzdui patru grupe, a câte 20 de copii.

Totodată consilierii locali au adoptat un proiect de HCL privind sumele care nu se finanţează prin PNDL şi rebuie suportate de municipalitate. Potrivit proiectului, cheltuielile neeligibile ar urma să se ridice la 404.775 de lei, acestea reprezentând costurile pentru obţinerea şi amenajarea terenului, a studiilor de fezabilitate, respectiv de specialitate, a expertizelor tehnice precum şi cheltuieli de asistenţă tehnică . Totodată, suma cuprinde taxele pentru autorizaţii şi avize.

A.S.

Articole din aceeasi categorie