Persoane căutate în temeiul legii, depistate de polițiștii clujeni

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au reușit luni, 16 aprilie, în jurul orei 01:30, depistarea unui unui tânăr de 23 de ani, din localitatea Rășinari, județul Sibiu, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În aceeași zi, în jurul orei 17:40, polițiști din cadrul Poliției municipiului Dej au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Dej, împotriva căruia Judecătoria Dej a emis un manat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 60 de zile, pentru încălcarea obligațiilor instituite cu ocazia dispunerii măsurii arestului la domiciliu ca urmare a comiterii mai multor infracțiuni la regimul rutier.

Și tot luni, în jurul orei 8:30, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au reușit depistarea unui bărbat urmărit național. Pe numele celui în cauză, un bărbat de 37 de ani, din comuna Apahida, era emis, de către Judecătoria Cluj-Napoca, un mandat de executare a pedepsei închisorii.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *