Pentru CFR Cluj se prefigurează un duel cu Dudelange

  • Luxemburghezii au furnizat o mare surpriză şi s-au impus pe terenul Legiei Varşovia. Campioana României şi-a asigurat un retur liniştit după victoria din Armenia. Golul marcat în prelungirile meciului cu Leipzig a fac pe CSU Craiova să mai spere la calificare, în vreme ce FCSB a obţinut, în Croaţia, un rezultat foarte tricky, adică complicat.

 

Trei echipe româneşti încearcă să ajungă în play-off-ul Ligii Europa, însă una are o misiune foarte dificilă. Este vorba de CSU Craiova, deţinătoarea Cupei României, căreia sorţii i-au rezervat o dublă de foc, cu echipa germană RB Leipzig, care în sezonul trecut a evoluat în grupele Ligii Campionilor. Leipzig a jucat şi în turul doi preliminar în actuala ediţie a Europa League şi a eliminat-o pe Hacken, din Suedia. Oltenii au pierdut prima manşă, disputată în Germania, scor 1-3, şi au ajuns la cinci meciuri oficiale fără victorie. Leipzig a condus cu 3-0, iar golul de onoare al oaspeţilor a fost marcat în prelungiri, de Martic. Rămâne de văzut cât va cântări acest gol în economia returului de săptămâna viitoare.

Şi celelalte două reprezentante ale României au disputat prima manşă din turul trei preliminar în deplasare. Campioana CFR Cluj are misiunea cea mai facilă, întrucât adversarul, echipa armeană Alaşkert Erevan nu are experienţă la acest nivel şi nici valoare. Feroviarii s-au impus cu 2-0, prin dubla lui George Ţucudean, care a înscris în minutele 5 şi 49, prin dată din pasa portughezul Mario Camora, iar a doua oară a făcut-o din penalty, în condiţiile în care pe teren nu s-a aflat executantul obişnuit în tabăra clujenilor, argentinianul Juan Culio. Potrivit statisticii, Alaşkert a avut mai multe ocazii, a expediat mai multe şuturi pe spaţiul porţii (scorul la acest capitol fiind 8-4) şi a avut mai multe cornere (6-3). În mod normal, CFR, eliminată în acest sezon din Liga Campionilor, de Malmo, nu mai poate pierde calificarea în play-off-ul Europa League, unde are toate şansele să joace cu Dudelange, din Luxemburg. Care a furnizat o mare surpriză şi s-a impus pe terenul Legiei Varşovia.

Vice-campioana FCSB a jucat cu Hajduk Split, o mai veche cunoştinţă a fotbalului românesc, iar partida din Croaţia s-a terminat nedecis, scor 0-0, care lasă deschisă lupta pentru calificare. „Roş-albaştri” au evoluat modest şi au expediat un singur şut pe spaţiul porţii apărată de Posavec.

 

Screciu – cel mai aproape de play-off

România mai este reprezentată în turul trei preliminar al Europa League de Claudiu Keşeru, Dragoş Grigore, Cosmin Moţi (toţi Ludogoreţ Razgrad), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Vladimir Screciu (Genk), Mihai Răduţ (Lech Poznan), Andrei Ivan (Rapid Viena), Liviu Antal (Zalgiris Kaunas) şi Gabriel Tamaş (Maccabi Haifa). Ionuţ Nedelcearu a fost integralist în meciul FC Ufa – Progres Niedercorn, câştigat de ruşi cu 2-1. Tot o victorie la limită, dar cu 1-0, a înregistrat şi Ludogoreţ Razgrad, la care Claudiu Keşeru şi Cosmin Moţi au fost integralişti. Mai mult decât atât, Moţi a marcat singurul gol al partidei. Accidentat, Dragoş Grigore nu a făcut parte din lotul campioanei Bulgariei, eliminată în turul doi preliminar al Ligii Campionilor de Videoton. Accidentat, Vladimir Screciu n-a fost nici măcar rezervă la Genk, care şi-a valorificat avantajul terenului propriu în disputa cu Lech Poznan, de la care a lipsit Mihai Răduţ. Belgienii s-au impus cu 2-0 şi au prima şansă la calificare. Rezervă, Andrei Ivan a evoluat din minutul 68 pentru Rapid Viena, în confruntarea cu Slovan Bratislava, din deplasare, câştigată de slovaci cu 2-1. Austriecii au ratat un penalty în minutul 84, prin Alar. Liviu Antal a bifat 89 de minute în confruntarea dintre FC Sevilla şi Zalgiris Kaunas, disputată pe terenul andaluzilor şi câştigată de aceştia doar cu 1-0, prin golul marcat de Banega, în minutul 34. La oaspeţi, Antal a fost schimbat la trecerea timpului, cu Filipov. În fine, Gabriel Tamaş este ca şi eliminat, după ce Maccabi Haifa a fost surclasată pe teren propriu de Atalanta Bergamo. Italienii s-au impus cu 4-1, după ce israelienii au condus cu 1-0, graţie golului marcat de Buzaglo, din pasa lui Tamaş, care a fost integralist. La acest scor nu se mai pune problema echipei care merge în play-off.

 

Nume importante au dat-o în bară

Feyenoord Rotterdam (fostă câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni) şi Zenit Sankt Petersburg au comis-o lamentabil şi sunt foarte proape de o eliminare prematură şi ruşinoasă. Atât una, cât şi cealaltă au fost învinse cu acelaşi scor, respectiv 0-4. Zenit a capotat pe terenul bieloruşilor de la Dinamo Minsk, în timp ce Feyenoord a încasat-o de la o fostă adversară a FCSB-ului, SK Trencin. Eroul slovacilor a fost croatul Antonio Mance, autorul unui hat-trick. Partida s-a disputat pe teren neutru, la Zilina.

Glasgow Rangers, antrenată de fostul mare jucător al lui Liverpool şi al naţionalei Angliei, Steven Gerrard, a dispus de NK Maribor cu 3-1. Dintre numele importante angrenate în această fază a competiţiei, au mai obţinut victorii Beşiktaş Istanbul, Girondins Bordeaux, Olympiakos Atena, Atalanta, Sevilla (pe care deja le-am amintit), Partizan Belgrad, Basel, Rosenborg Trondheim şi Brondby.

În total, în meciurile din turul trei preliminar al Ligii Europa s-au acordat nu mai puţin de opt cartonaşe roşii, scorul la acest capitol fiind 5-3 în favoarea gazdelor. Acestea din urmă au obţinut 16 victorii, faţă de cele 13 ale oaspeţilor. În doar trei partide nu s-a marcat.

 

 

Rezultatele înregistrate în partidele disputate în prima manşă din turul trei preliminar

  • FC Ufa – Progres Niedercorn           2-1
  • Alaşkert – CFR 1907 Cluj           0-2
  • Maccabi Haifa – Atalanta Bergamo 1-4
  • Spartaks Lietuva – Suduva 0-1
  • RB Leipzig – CSU Craiova 3-1
  • Apollon Limassol – Dinamo Brest 4-0
  • Dinamo Minsk – Zenit S. Petersburg 4-0
  • Hapoel B. Şeva – APOEL Nicosia 2-2
  • Ludogoreţ Razgrad – Zrinjski 1-0
  • Mariupol – Girondins Bordeaux 1-3
  • Şerif Tiraspol – Valur Reikjavik 1-0
  • Sigmna Olmouc – Kairat Almata 2-0
  • Sturm Graz – AEK Larnaca 0-2
  • Torpedo Kutaisi – Kukeşi 5-2
  • SK Trencin – Feyenoord Rotterdam 4-0
  • Jagiellonia Bialstok – Gent 0-1
  • ŢSKA Sofia – FC Copenhaga 1-2
  • Nordjaelland – Partizan Belgrad 1-2
  • Basakşehir Istanbul – Burnley 0-0
  • Beşiktaş Istanbul – LASK Linz 1-0
  • Gent – Lech Poznan 2-0
  • Olimpia Ljubliana – HJK Helsinki 3-0
  • Olimpiakos Atena – FC Lucerna 4-0
  • Vitesse Arnhem – FC Basel 1893 0-1
  • Zoria Luhansk – Sporting Braga 1-1
  • Corck City – Rosenborg Trondheim 0-2
  • Hajduk Split – FCSB 0-0
  • Hibernian – Molde BK 0-0
  • Glasgow Rangers – NK Maribor 3-1
  • Sarpsborg – HNK Rijeka 1-1
  • Spartak Subotica – Brondby BK 0-2
  • The New Saints – Midtjylland FC 0-2
  • Legia Varşovia – Dudelange 1-2
  • Slovan Bratislava – Rapid Viena 2-1
  • FC Sevilla – Zalgiris Kaunas 1-0
  • Piunik Erevan – Maccabi Tel Aviv 0-0

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie