Pelerinaj greco-catolic la Cimitirul Săracilor din Sighet

În luna Preasfintei Fecioare Maria și luna martirilor Bisericii Greco-Catolice, sâmbătă, 11 mai 2019, pe «pămânul sfânt» a Cimitirului Săracilor de la Sighetu Marmației a fost celebrată Sfânta Liturghie, cu participarea a trei episcopi: PS Alexandru Mesian Episcop de Lugoj, PS Vasile Bizău, Episcop de Maramureș și gazda evenimentului, PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla. Au participat sute de preoți, persoane consacrate și credincioși din întreaga țară.

Celebrarea a fost, ca în fiecare an, încununare a Pelerinajului tradițional de la Penitenciarul din Sighet până la Cimitir, pentru a se face memoria eroilor neamului și a episcopilor martiri pentru credință uciși sub regimul comunist.

„Pășim și ne rugăm aici, pe pământul binecuvântat pe care ar trebui să umblăm desculți și cu capul descoperit, pentru că este pământ sfânt și sfințitor. (…) Îngerii păzitori ce priveghează aici nevăzuți ne întreabă și pe noi, astăzi, așa cum odată le întreba pe femeile purtătoare de mir (…): «De ce ați venit la Cimitirul Săracilor? Căutați niște morți?». Nicidecum! Noi căutăm pe aceia care știm că au înviat prin credință, pe aceia care s-au jertfit pentru credința în Cel înviat, dar știm că au înviat și mijocesc pentru noi ca fericiți martiri pentru credință. Am venit aici (…) pentru a ne sfinți prin credința lor, a ne întări și a-I aduce laudă și preamărire lui Dumnezeu pentru modelul pe care ni-l oferă fericiții episcopi greco-catolici martiri pentru credință” – a spus Preasfinția Sa Florentin.

Episcopul de Cluj-Gherla și-a exprimat bucuria că în acest an, Papa Francisc a acceptat ca, în cadrul vizitei în România, să celebreze și o Sfântă Liturghie pe pământul binecuvântat al Blajului, unde va promulga public Decretul de ridicare la cinstea altarelor a celor șapte Episcopi greco-catolici martiri pentru credință.

„Se cuvine aici, în acest loc sfânt al Cimitirului Săracilor din Sighet, să ne reamintim de acești adevărați apostoli ai lui Hristos care L-au urmat până pe Golgota și să rostim cu venerație numele lor: Preasfințitul Vasile Aftenie, cel dintâi episcop martir pentru credință, care a respins ispititoarele propuneri de lepădare și trecere la o altă Biserică, spunând: «credința noastră nu este o cămașă, pe care să o pui seara și să o scoți dimineața». A murit, urmare a bestialelor torturi, în 10 mai 1950, la infirmeria închisorii din Văcărești; Înalt Preasfințitul Valeriu Traian Frențiu, seniorul Colegiului episcopal, cel care a condus rezistența Bisericii Greco-Catolice în timpul persecuției și a rămas ferm hotărât să rămână fidel Bisericii Romei și Sfântului Scaun, în viață și în moarte. Domnul l-a chemat la Sine, la 11 iulie 1952, de aici, din celula 44 a Penitenciarului Sighet; Preasfințitul Ioan Suciu, cel mai tânăr episcop al Colegiului episcopal, arestat în repetate rânduri pentru neobosita activitate pastorală și catehetică. Își încheie pelerinajul pământesc tot aici, în Penitenciarul din Sighet, în celula 44, într-un mod magistral, rostind cu voce tare, strigând, rugăciunile «Tatăl nostru» și «Născătoare de Dumnezeu». Era în 27 iunie 1953; Preasfințitul Tit Liviu Chinezu, ridicat la treapta episcopatului în perioada detenției la Mănăstirea Căldărușani. Se alătură cu perseverență în credință Colegiului episcopal, primind cu bucurie martiriul pentru Hristos la Penitenciarul din Sighet, în celula 62, la 15 ianuarie 1955. A murit singur, de frig; Preasfințitul Ioan Bălan, Episcopul Lugojului, care din tinerețile sale aspira la sfințenia martiriului. A rămas perseverent în propria credință cu prețul sănătății și al libertății. A răspuns ultimei chemări la 4 august 1959, fiind în domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Ciorogârla de lângă București;  Preasfințitul Alexandru Rusu, Episcopul Maramureșului, rămas ferm în credință, în pofida arestărilor și a ispitirilor, a presiunilor și torturilor, a privațiunilor și suferințelor. Este episcopul cu cel mai lung timp de detenție în penitenciare sau în închisori, care a trecut la Domnul la 9 mai 1963, în infirmeria Penitenciarului din Gherla, oferindu-și viața pentru Biserica Greco-Catolică, primind dezlegarea sacramentală și oferind tuturor celor care se aflau acolo, în aceeași cameră a infirmeriei, pacea lui Hristos; Episcopul Iuliu Hossu, cel dintâi purpurat al Neamului românesc, acela care a rămas fidel până la sfârșit motto-ului său de viață, care a fost și răspunsul pe care l-a dat în repetate rânduri autorităților de Stat și Ierarhiei, și anume: «Până la moarte, credința noastră este viața noastră!». S-a înălțat la Casa Tatălui la 28 mai 1970, fiind încă cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani.

De ce am venit aici, în acest pământ sfințit? (…) Am venit să arătăm tuturor că păstrăm scumpă această memorie vie a episcopilor martiri pentru credință și dorim să o transmitem generațiilor următoare, pentru ca ei să o poată oferi la rândul lor lumii ca mărturie creștină de viață, prin trăirea lor. (…) Am venit pentru a spune tuturor că prorocia primului Cardinal al Neamului românesc, Arhiereul Iuliu Hossu s-a împlinit: «Biserica noastră va învia din mormântul care i s-a pregătit cu grijă și piatra, lespedea grea va fi răsturnată. Învierea va străluci, nelegiuirea nu va rămâne biruitoare, minciuna se va destrăma, iar Adevărul va străluci biruitor». Putem afirma astăzi, aici, că Biserica Greco-Catolică a înviat, nelegiuirea și minciuna s-au destrămat și adevărul a triumfat” – a spus, în cuvântul său de învățătură, PS Florentin.

V.S.

Articole din aceeasi categorie