Aleasă recunoștință…

La împlinirea a 100 de ani de la nașterea sa, vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania stârnește foarte multe semne de iubire și recunoștință din partea celor care l-au cunoscut și i-au fost apropiați, dar și din partea celor care l-au admirat de la distanță.

Personal, mă număr între cei care au fost învredniciți să-i fie mai apropiați, din 2002 până în 2008 fiind exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, iar din 2008 până la plecarea sa în veșnicie, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane di n Cluj-Napoca. Pentru această providențială apropiere simt nevoia să-I aduc mulțumire lui Dumnezeu, dar și pentru experiența personală pe care mi-a acordat-o, de a colabora îndelung cu fericitul Mitropolit Bartolomeu.

De când a venit la Cluj, a însemnat pentru mine o revelație și o puternică sursă de inspirație, dar ascultările de exarh și mai apoi cea de eclesiarh mi-au oferit posibilitatea de a fi mai aproape de dânsul și să respect tot mai mult persoana Sa. Slujirea mea a fost marcată și susținută de profunzimea sa spirituală și de bogăția înțelepciunii Sale. Slujirea liturgică, puterea rugăciunii și a cuvântului, m-au uimit și m-au întărit mereu: el se cufunda în întâlnirea cu Dumnezeu, chiar și în mijlocul multiplelor obligații ale administrației eparhiale. Și apoi mărturia lui în suferință: Domnul l-a despuiat încet-încet de toate, dar el a rămas mereu o „stâncă”, așa cum l-a voit Mântuitorul Hristos. Umilința sa profundă, înrădăcinată în unirea profundă cu Domnul, i-a permis să continue să conducă eparhia și mitropolia și să dea lumii un mesaj elocvent chiar în timpul în care forțele fizice îl părăseau. Astfel el a realizat în mod plenar vocația oricărui preot și episcop: să-L iubească pe Hristos și să-L facă iubit.

Pentru această sfântă mărturie simt nevoia să-I mulțumesc Bunului Dumnezeu și de asemenea fericitului Mitropolit Bartolomeu, pe care l-am iubit ca pe un părinte, chiar dacă am simțit și teama față de stăpân. Când intram la dânsul, inima îmi era cuprinsă de teamă, iar când ieșeam, inima îmi era plină de bucurie.

+Teofil de Iberia
Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut