Paul Richard Gallagher (Sfântul Scaun): Putem continua eforturile pentru o vizită a Papei Francisc în România

Secretarul pentru Relaţiile cu Statele al Sfântului Scaun, Paul Richard Gallagher, a declarat, marţi, că Vaticanul şi autorităţile române continuă eforturile pentru o vizită a suveranului pontif în România, informează AGERPRES.

„Am aflat cu plăcere de dorinţa Guvernului şi a poporului român de a primi o vizită din partea Papei Francisc şi cred că putem continua eforturile pentru a realiza această dorinţă în viitor”, a spus Gallagher, în cadrul unei declaraţii comune de presă, după întrevederea cu ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu.

El a afirmat că discuţiile cu şeful diplomaţiei române au fost şi o „oportunitate de a împărtăşi îngrijorările populaţiei catolice din România, dar şi din lume şi de a vorbi despre lucrurile importante”. Oficialul de la Vatican a subliniat interesul Sfântului Scaun de a contribui la „viitorul Europei”.

Gallagher şi Meleşcanu au mai vorbit despre situaţia din Balcani, Orientul Mijlociu şi despre chestiunea migranţilor din Orientul Mijlociu şi din Africa Subsahariană.

„Apreciem eforturile României de a primi migranţi din Siria şi din alte părţi şi de a contribui la asistenţa refugiaţilor din tabere”, a spus Paul Richard Gallagher.

Ministrul Teodor Meleşcanu a vorbit, la rândul său, despre organizarea unei vizite a suveranului pontif. „Luând în considerare simbolismul deosebit de important al evenimentului, inclusiv pentru reprezentanţii tuturor religiilor, am agreat să depunem eforturi coordonate pentru ca această vizită deosebit de importantă să fie organizată în cele mai bune condiţii”, a punctat el.

Meleşcanu a apreciat „sprijinul extrem de valoros al Sfântului Scaun care a făcut ca începând cu anul academic 2017-2018 să fie realizat în cadrul Institutului Pontifical Oriental un lectorat de limbă, literatură şi civilizaţie românească”. El a adăugat că a vorbit cu secretarul pentru Relaţiile cu Statele al Sfântului Scaun despre „cooperare, promovarea libertăţii religioase, demnitatea umană şi pacea la nivel mondial”.

Meleşcanu a punctat şi sprijinul Bisericii Catolice în integrarea, în străinătate, a comunităţilor de români. „Acest gest de fraternitate a ajutat comunităţile româneşti să se integreze mai rapid şi mai bine în societăţile respective”, a spus el.

Potrivit ministrului de Externe, din discuţiile de marţi a reieşit că „România şi Sfântul Scaun au viziuni similare în ceea ce priveşte viitorul Europei, migraţia sau vecinătatea estică”.

Cei doi oficiali au vorbit şi despre situaţia din Republica Moldova. „România va continua să susţină parcursul european al Republicii Moldova şi va pleda pentru consolidarea sprijinului european pentru autorităţile de la Chişinău pe baza implementării agendei de reforme”, a transmis Meleşcanu.

În ceea ce priveşte situaţia din Orientul Mijlociu, cei doi au ajuns la consensul că este nevoie de „soluţii politice” la crizele din regiune.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *