Parteneriat „pentru performanță și educație”

Universitatea Babeș-Bolyai, prin Institutul Internațional de Coaching, și FC Universitatea Cluj au încheiat un parteneriat menit să contribuie, în anul 2018, la atingerea unor noi standarde de performanță sportivă de către membrii echipei clujene de fotbal.

Protocolul, denumit „PSI-U: Program de coaching psihologic pentru fotbaliști profesioniști”, vizează „optimizarea abilităților de natură psihologică ale sportivilor membri ai echipei U Cluj, cu scopul de a le crește performanța individuală și de a eficientiza performanța echipei, alături de creșterea calității mediului organizațional și a satisfacției profesionale”. Parteneriatul va consta în oferirea, de către specialiștii Institutului Internațional de Coaching al UBB, a unor sesiuni de evaluare și intervenție psihologică – ședințe de coaching psihologic individual și de grup -, precum și intervenții de tip coaching psihologic în situații de criză/presiune.

„Am reușit să depășim etapa critică a Ligii a 4-a, etapă în care am luat-o, practic, de la zero, iar acum U Cluj este în poziția de lider al Ligii a 3-a, fiind, în acest moment, principala favorită la promovare. Suntem însă pe deplin conștienți că drumul nostru spre Liga 1, acolo unde este locul Universității Cluj, va fi din ce în ce mai greu, astfel încât încercăm să le oferim jucătorilor și antrenorilor tot sprijinul și toate condițiile necesare pentru a face cu adevărat performanță”, afirmă vicepreședintele FC Universitatea Cluj, Cosmin Irimieș.

Prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice, prof. univ. dr. Daniel David, declară că „UBB se proiectează ca o universitate „world-class”, cu impact academic și comunitar internațional. Dar, ca parte a comunității clujene, UBB are o responsabilitate principală față de aceasta. În acest sens, activitățile academice de educație și cercetare performante din UBB trebuie să se exprime și în servicii inovative și/sau antreprenoriale către comunitatea clujeană, transilvană și românească”.

„Proiectul «PSI-U: Program de coaching psihologic pentru fotbaliști profesioniști» se înscrie în acest angajament comunitar al UBB, U Cluj fiind una dintre emblemele clujene. Ca o notă personală, văd acest program nu doar concentrat pe obținerea performanței de dragul performanței, ci, parafrazând și construind pe una dintre devizele celebre ale U Cluj, formulată de rectorul clujean Iuliu Hațieganu («Scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoși. Nu record, ci armonie, nu ură, ci camaraderie; nu victorie personală, ci victoria națiunii; nu specula, ci jertfa»), aș spune că scopul unui astfel de program este performanța obținută cu planificare rațională și motivație adecvată, care să devină apoi model cu funcție educațională/formativă. Într-o astfel de logică,  eșecul, la rândul lui, trebuie să devină motiv de reflecție, dezvoltare personală și motivație pentru îmbunătățirea performanței, nu de demotivare/abandon și frustrare. Altfel spus, performanța se face prin oameni și pentru oameni, cu caractere armonioase și oameni raționali și fericiți/optimiști, pentru care, într-o logică academică (logica U!), contează nu doar destinația/obiectivul, ci și drumul/mijlocul și chiar procesul de a atinge obiectivul” – declară prof. univ. dr. Daniel David.

Institutul Internațional de Coaching este un furnizor de servicii de coaching la nivel internațional, utilizând cele mai avansate proceduri psihologice validate științific și imersate tehnologic (ex. realitate virtuală), afiliat Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Institutul Internațional de Coaching este, de asemenea, conectat la organisme profesionale la nivel mondial, cum este Asociația Internațională de Coaching Cognitiv-Comportamental.

Articole din aceeasi categorie