Parlament sau balamuc?

Deseori am mari dubii privind capacităţile intelectuale ale multora dintre parlamentarii noştri, şi mai mereu am impresia că în această postură ajung persoane cu o minte mult inferioară celor care i-au ales. Situaţia asta, cred eu, trebuie îmbunătăţită urgent. Nu mă gândesc să le plătim meditaţii la engleză sau franceză (deşi mulţi ar avea nevoie de aşa ceva – doamna Olguţa este doar un exemplu), de economie (ca să nu mai compună legi asemănătoare celei propuse de celebrul Şerban Nicolae, care acum vrea ca sălile de păcănele construite pe insule să beneficieze de o reducere cu 50% a taxelor), juridice, de limba română (căci mai toţi par a-şi fi luat bac-ul la fel cum şi-a luat Ponta doctoratul) sau, pur şi simplu, de elementar bun simţ, lucru de care ar fi trebuit să se ocupe cu mai multă convingere altcineva, acasă, timp de şapte ani. Nu, nu mă gîndesc la asta. Mă gândesc să solicităm adoptarea unei legi care să impună ca parlamentarilor să li se facă, măcar de două ori pe an, un serios control psihiatric. Cine îl trece poate rămâne în Casa Poporului, cine nu – acasă. Sau la spital.

Până la urmă nu-i nici o ruşine să ai o afecţiune psihică sau alta, dar un tratament eficient nu cred că include activităţi în Senat sau Camera Deputaţilor, ci cu totul şi cu totul altceva. Exemple de atitudini care să justifice necesitatea unei astfel de legi sunt destule. Să ne amintim doar de cum se purta C.V. Tudor, de doamna Andreea Paul – care susţinea că a născut sâmbăta ca să poată merge luni dimineaţa la servici, în Parlament -, de cucoana al cărui nume l-am uitat şi care a rămas în istorie datorită frazei “Ciocu’ mic, că acum noi suntem la putere” sau de elucubraţiile recente ale deputatului AKM (scuze, PSD am vrut să spun) de Argeş.

De un aviz psihiatric au nevoie o mulţime de oameni care exercită o profesiune. Experţii contabili, spre exemplu. Sau avocaţii. Medicii pensionari, care doresc să îşi continue activitatea. Moaşele. Tot de un aviz psihiatric au nevoie toate pesoanele care doresc să facă un testament, donaţie sau adopţie. Cei cărora le este necesară o evaluare psihologică sunt şi mai mulţi. Şoferii profesionişti şi chiar cei amatori, persoanele care doresc să obţină un permis pentru conducerea unei ambarcaţiuni,  agenţii de pază, notarii, militarii, cei care lucrează la SRI sau SIE, profesorii, învăţătorii, personalul care lucrează la CFR sau poliţiştii. Există chiar şi o dispoziţie legală în acest sens. Hotărîrea de Guvern 355/2007. Însă este incompletă. Nu-i include pe parlamentari. Îi cuprinde doar pe, citez, “funcţionarii publici, aflaţi temporar într-o funcţie din viaţa politică sau socială, cu atribuţii de interpretare şi aplicare a legilor în vigoare pe teritoriul său de activitate”. Deci, cei care trebuie să interpreteze sau să aplice o lege au nevoie de o evaluare psihiatrică, dar parlamentarii, cei care fac legile, nu. Păi, nu-i aberant?

Nu vreau să creadă cineva că încerc să-i jignesc pe aleşii neamului. Dimpotrivă. Mă gândesc şi la binele lor. Cred că o astfel de lege le-ar folosi inclusiv lor. De fapt, cine vrea să fie coleg cu unul sau una care nu are toate minţile acasă?

Viorel DĂDULESCU

Articole din aceeasi categorie