Se pot cumpăra titluri de stat FIDLIS

Ministerul Finanţelor lansează o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie, astfel că, în perioada 13 septembrie – 1 octombrie, persoanele fizice rezidente şi nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul băncilor partenere titluri de stat denominate în lei şi în euro, care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Băncile partenere sunt BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română şi B.R.D. – Groupe Societe Generale. Titlurile în lei au scadenţe de 1 an şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 3,25% şi respectiv de 3,75%, iar cele în euro au scadenţă de 5 ani şi dobândă anuală de 1,60%. Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de Euro pentru emisiunea în Euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de Euro. Titlurile sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul titlurilor de stat tranzacţionate pe piaţa secundară interbancară. Deţinătorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare şi care au ajuns la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut