Opera Naţională Română. Deschiderea stagiunii 2017- 2018: “La OPERĂ”, spectacol de culori şi lumini pentru toate vârstele

Sâmbătă, 2 septembrie 2017, Opera Naţională Română din Cluj-Napoca în parteneriat cu Fundaţia Culturală ”Simona Noja” întind covorul roşu în faţa primului eveniment liric al toamnei, adresându-vă o invitaţie specială LA OPERĂ: Concertul de prezentare a Stagiunii 2017-2018.

Gala extraordinară ce va fi pusă în scenă în aer liber în Piaţa Avram Iancu, începând cu ora 20:00, dezvăluie cortina noii stagiuni lirice clujene şi invită întregul oraş la o seară muzicală aparte, devenită o tradiţie anuală aşteptată de întreaga comunitate, al cărei acces este liber.

Versatilitatea lirică, spectacolul de culori şi lumini, splendoarea costumelor de epocă şi montajele impresionante – toate vor crea o seară de neuitat ce ne va încânta atât auzul, cât şi privirea într-un eveniment dedicat tuturor, ce va aduce în faţa publicului duete celebre, arii şi uverturi, momente corale şi de ansamblu, interpretate de soliştii, Corul şi Orchestra Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca. Varietatea lirică şi emoţională va dezvălui astfel programul artistic al noii stagiuni lirice, care începe în mod oficial pe data de 1 octombrie 2017, cu primul spectacol prezentat pe scena Operei Naţionale clujene.

Programul Concertului ”La Operă 2017” ne va purta printre partituri celebre, în timpuri şi pe tărâmuri apropiate şi îndepărtate, din mijlocul furtunii de pe Marea Nordului prin uvertura operei wagneriene Der fliegende Holländer (,,Olandezul zburător”), în satul grecului Zorba, dar şi pe malul Eufratului unde sclavii evrei îşi deplâng soarta prin celebrul Va, pensiero din opera ”Nabucco” de Giuseppe Verdi. Călătoria continuă în Anglia secolului XVII din opera ”I puritani” şi în fermecătoarea atmosferă hispanică, prin celebra cavatină a Rosinei, Una voce poco fa, din opera bufă ”Bărbierul din Sevilla” şi declaraţiile sentimentale ale Don José la adresa gitanei Carmen, în îndrăgita operă omonimă. Poposim şi la Sankt Petersburg pentru a ne bucura de nobleţea ariei Contelui Gremin din opera ”Evgheni Oneghin” a lui Piotr Ilici Ceaikovski, în Parisul din La Belle Époque, la petrecerea pontevedrină din opereta ”Văduva Veselă”, dar şi în timpuri de legendă ale tărâmului chinez, pentru a-i admira pe Ping, Pang şi Pong de la curtea prinţesei Turandot. Nu lipsesc nici arii din celebrele opere verdiene ”Rigoletto” şi ”Don Carlo”, sensibila Arie a scrisorii din opera ”Werther” a lui Jules Massenet şi nici Valsul Musettei din ”Boema”. Toate vor prinde viaţă în interpretarea îndrăgiţilor solişti ai Operei Naţionale Române din Cluj: Lucia Bulucz, Carmen Gurban, Diana Ţugui, Ştefania Barz, Iulia Merca, Andrada Ioana Roşu, Cristian Mogoşan, Florin Pop, Geani Brad, Florin Estefan, Fülöp Martin, Cristian Hodrea, Petru Burcă, Simonfi Sandor, violoncelistul Vlad Raţiu, acompaniaţi de Corul şi Orchestra Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, aflată sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi. Maestrul Corului este Emil Maxim, scenografia poartă semnătura lui Magdy Hawash, iar regia de scenă este realizată de Cristina Albu.

Partiturile interpretate în Piaţa Avram Iancu anticipează totodată universul sonor al premierelor Stagiunii 2017-2018, printre care opera ”Dama de pică” de Piotr Ilici Ceaikovski, dar şi ineditul titlu The Armed Man, de Karl Jenkins, prezentat în premieră naţională pe scena teatrului liric din Cluj, în debutul stagiunii, din data de 1 octombrie 2017. Umorul, tragicul, sublimul, romantismul, toate vă vor stârni curiozitatea şi entuziasmul descoperirii surprizelor muzicale ce aşteaptă să fie dezvăluite în Stagiunea 2017-2018.

”La Operă” este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi al Consiliului Local Cluj, precum şi Consiliul Judeţean Cluj. Ne sunt alături totodată sponsorii oficiali NTT DATA, Banca Transilvania, Vitrina Advertising, Bombardier, Farmec, RMB Interauto şi Mercedes Benz, Integrated Consulting Group, PMA Invest, Wens Tour şi Vos Logistics, cărora le mulţumim în mod deosebit pentru sprijinul oferit.

Articole din aceeasi categorie