Opera Naţională Română Cluj – Napoca. Deschiderea stagiunii 2017 – 2018: Nobleţe şi eleganţă

“Când ascultăm muzică de operă, ne aducem aminte că omul mai are şi o latură nobilă. E vorba de nobleţe, e vorba de eleganţă, e vorba şi de gestica celor care se află pe scenă, care transmite un alt tip de civilizaţie şi fel de a trăi”, cuvinte scrise de Tiberiu Soare, cuvinte care exprimă cel mai bine magia serii de sâmbătă, 2 septembrie.

Spectacolul de gală, dechiderea stagiunii 2017 – 2018 practic, poate fi caracterizat în doar două cuvinte, emblematice însă, nobleţe şi eleganţă. Sub această generoasă umbrelă a artelor spectacolului, cu fiecare reprezentaţie în parte vom avea tot atâtea bucurii spirituale. Şi le vom avea pentru că spaţiu artelor spectacolului, opera în cazul de faţă, este unul al magiei prin culori şi sunet, prin gesturi şi mimică, prin acţiune, numitorul comun fiind artişţii, personalul tehnic şi administrativ, o frumoasă şi responsabilă familie dacă admiteţi acest ultim cuvânt.

Magie pentru că fiecare spectacol cere aplecări distincte, deloc uşoare, deloc superficiale. Este muncă, pasiune, răbdare, cu rezultatele cunoscute.

Seara de sâmbătă, 2 septembrie, a propus un parcurs prin titlurile care vor putea fi (re)văzute, prin noutăţile (premierele) care aduc plusul de culoare stagiunii.

Ne-am bucurat de piese muzicale intrate de foarte mult timp în conştiinţa noastră, cum sunt uvertura la ‘Olandezul zburător’ de Wagner, ariile ‘Dio di Giuda !’ (Nabucco; Fulop Martin), ‘Una voce poco fa’ din Bărbierul din Sevilla (solistă Diana Ţugui), ‘La fleur que tu m’ avais jetee’ din Carmen (solist Sorin Lupu), de aria cneazului Gremin – ‘Lyubvi vsye vozrasti’ din Evgheni Oneghin (solist Simonfi Sandor), de ‘aria ‘Lizei’ din Dama de pică (solistă Carmen Gurban), de aria ‘Charlottei’ – ‘Werther ! Qui m’ aurait dit/Ces lettres’ (Iulia Merca), de ‘Valsul Musettei’ din Boema (Lucia Bulucz), de aria lui ‘Sir Giorgio’ – ‘Cinta di fiori’ din Puritanii (Petru Burcă), de cea a lui ‘Rigoletto’ – ‘Cortigiani, vil razza dannata’ (Fulop Martin), de aria ‘Hannei Glawari’ – ‘Vilja’ din Văduva veselă (Ştefania Barz), de ‘Rataplan, rataplan della gloria’ din La forza del destino (Andrada Ioana Roşu), de momentele solistice şi orchestrale din Turandot (Cristian Hodrea, Sorin Lupu, Florin Pop), de cel din Zorba (‘Tsifteteli; Evin, Evan’), din ‘The Armed Man. A Mass for Peace’ (solo violoncel Vlad Raţiu), de cel din Liliacul (‘Fraţi să fim’ interpretat de Bogdan Nistor, Iulia Merca, Petru Burcă, Diana Ţugui, Lucia Bulucz, corul ONR Cluj), plus celebrul cor ‘Va, pensiero’ din Nabucco de Verdi. Momente lucrate şi pregătite împreună cu David Crescenzi (dirijor), Emil Maxim (maestru de cor), Corneliu Felecan (dirijor cor), Hawash Magdy (scenografia), Cristina Albu (regie scenă).

Publicul a umplut Piaţa Avram Iancu până la refuz. Semn că Opera Naţională Română Cluj – Napoca este iubită, este apreciată, are publicul pe care şi-l doreşte orice teatru liric. Un public înainte de orice, bun cunoscător al instituţiei în sine şi al actului artistic deopotrivă.

Premierele

Stagiunea 2017 – 2018 propune ca titluri noi The Armed Man. A Mass for Peace de Karl Jenkin, primă audiţie naţională programată la 1 octombrie 2017. Apoi, în ianuarie 2018 ne vom bucura de Dama de Pică de Ceaikovski.

Programul Marii Uniri

Vine cu titluri extrem de ofertante, precum operata Lăsaţi-mă să cânt de Gherase Dendrino, cu Oratoriul de Paşti ‘Patimile şi Învierea Domnului’ de Paul Constantinescu, cu spectacolul de balet ‘Tânărul şi Moartea’ de Constantin Râpă, respectiv cu ‘O poveste românească’ – premieră lirică pe muzica lui Dan Variu.

Demostene ŞOFRON

Foto: Nicu CHERCIU

Articole din aceeasi categorie