Olanda hierofaniilor subiective (III): AMSTERDAM

Un tren rapid.

Şi un îndemn: We wesen u een goede reis! Nici n-ar trebui tradus, pentru că e clar: cei de la compania de transport feroviar doresc să avem o călătorie plăcută. Spre oraşul canalelor…

La pas.

Prin metropola care şi-a consolidat, în timp, reputaţia de Veneţie a Nordului trebuie neapărat să parcurgi măcar o parte din canalele săpate pentru ca Olanda să nu se scufunde în totalitate. Ghidurile spun, iar noi ne-am convins: Cel mai bine e să optezi pentru un tur cu o barcă deschisă. Numai aşa poţi vedea oraşul în toată splendoare lui, numai aşa ţi se oferă conturul apăsat al celor care au gândit

Amsterdam-ul cu faţa la ape.

Ca un adevărat act istoric, cei din vechime, dar şi cei de astăzi îşi oglindesc clădirile în undele primitoare. Iar căpitanul Klaas Abbring (SIMPLE, Experience-Tours-Events) ştie să te poarte prin cele mai semnificative locuri. Poveştile lui sunt de-a dreptul fabuloase. Vorbeşte pe inima fiecărui turist ce vrea să afle ce şi cum cu oraşul apelor. Nu-i scapă nici o ocazie să fie când glumeţ, când jovial, când sarcastic. Câte canale am văzut din cele peste 100? Şi pe sub câte poduri am trecut din cele 1200? Şi, chiar dacă s-au scurs secolii din calendar, am văzut clădiri din secolele XVI şi XVII, perfect încadrate de şarmantele abordări ale prezentului. Nimic disonant! Nimic care să agreseze ochiul!

Canalele sunt largi, primitoare. Din când în când însă vedem străzi ce se desprind de pe cheiuri. Atât de înguste încât cu greu se strecoară câte un pieton! Autobusele? Nici pomeneală! Pur şi simplu, nu încap şi pace!

Ghidul nostru devine serios şi se… dă la statistică. Oraşul are 800.000 de locuitori, locuit de mai bine de 150 de naţionalităţi. Cum se împacă toată această brambureală de culturi? Minunat! Cu tot rasismul şi problemele de imigraţie,lumea pare să se înţeleagă. Şi mereu caută soluţii pentru problemele ivite. Amsterdam e un oraş viu. Şi cine nu stă pe….uscat, se mută pe canale. 2500 de case plutitoare completează deliciul canalelor. Atâta permite legea. Oraşul plutitor îşi are ritmul propriu, bărcile mari, bărcile – casă, au mereu câte o barcă de serviciu pentru hălăduit pe ape. Flori la ferestre, flori pe pontoane, flori la hublouri…

Şi diguri,

Ce arată că olandezii nu se dau bătuţi, cu toate că Marea muşcă de mii de ani din pământurile stăpânite de oameni. „Dam” – aşa le-au spus cei din vechime, atunci pe la anul 1000 când duşmani-semeni, dar şi duşmani-ape au năvălit peste aşezări înnămolite. Iar digurile construite de-a lungul vremii au întărit parcă vocaţia acestor oameni pentru Mare. Au plecat ape întinsul apelor sale, au făcut comerţ, au pescuit, descoperit noi teritorii, au luat sclavi, au practicat pirateria… Şi acum, casele înclinate spre canale atestă marele apetit pentru comerţ de aici. Scripeţi puternici trăgeau mărfurile venite pe ape şi, desigur, nu trebuia să atingă faţadele clădirilor dichisite. Aşa s-o fi născut şi Cartierul roşu. Din nevoie de relaxare după munci istovitoare. Restaurantele şi cofetăriile fac concurenţă caselor de toleranţă şi cafenelelor cu droguri. Dar asta nu înseamnă că inima călătorului nu se poate bucura şi de lucruri mai … cuminţele. Iar

Hrană pentru suflet

există la tot pasul. Ghidul nostru ne spunea că există peste 7000 de clădiri istorice din secolele trecute. Şi fiecare este – credeţi-mă, o bijuterie de arhitectură. ŞI e un sentiment al dracului de plăcut să ştii că pe aici, pe aceste canale s-a plimbat şi Rembrant, şi Abel Tasman, şi Van Gogh, dar şi Madona, şi Lady Gaga, şi… Apele păstrează în undele lor tot ceea ce a lăsat urme pentru ca acest oraş să fie unul al superlativelor. Muzică simfonică răsună din vestita sală de concerte Muziekgebouw, jazz şi blues se cântă la Birmhuis, la EYE, spaţii amenajate ca pentru extratereştrii, se fac unele dintre cele mai bune filme, iar muzeele: ei, bine, acestea sunt cu sutele. Fără exagerare. Toţi recomandă Museum Het Rembrandthuis, Muzeul Willet-Holthuysen (cu toată Epoca sa de Aur), invenţii cât încape la NEMO sau cântec şi val la Het scheepvaartmuseum (cel al marinei)… Dar există şi muzeul poşetelor (cu fascinanta poveste a două vedete, Lady Gaga şi Madona) care, în fiecare an se întrec în a dona poşete de sute şi sute de euro, doar pentru a puncta cumva iniţiativa celeilalte… Tot atât de generoase ca şi… Apoi, Rijks, un muzeu aflat în proprietatea statului, dar care rivalizează cu orice colecţie privată, şi Muzeul Van Gogh sau Coster Diamonds, acolo unde „şi-au făcut de cap cei mai vestiţi şlefuitori în diamante din lume”.

***

După ce mi-am luat nişte papuci de lemn şi am admirat sutele de varietăţi de bulbi de lalele (Aalsmeer – Flora Holland), am tras cu ochiul la ceea ce a mai rămas din cele 1000 de mori de la Zaanse Schns.

Şi m-am întors la Eindhoven.

Am mulţumit celor de la Hertz pentru maşinuţa zburdalnică închiriată şi am dormit la Campanile…. Restaurant de trei stele, dormitul de două şi murdărie de o singură stea. Sau invers. Se pare că şi aici există o naţie care, face ce face, opinteşte, şi, la sfârşit se îneacă la mal.

Radu VIDA

Foto: AnomisadiV

Articole din aceeasi categorie