Săptămâna a început cu două accidente, la Cluj

Două accidente, în urma cărora trei persoane au ajuns la spital au avut loc luni dimineață, în județul Cluj.

Astfel, în jurul orei 06.54, polițiștii au intervenit la un accident rutier produs pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca, în care au fost implicate 3 autoturisme.

Potrivit IPJ Cluj, din primele informații, conducătorul unui autoturism, respectiv un cetățean turc în vârstă de 33 de ani, care se deplasa dinspre strada Aurel Vlaicu spre strada Traian Vuia, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 54 de ani, din comuna Florești, care intenționa să pătrundă de pe strada Orăștiei pe strada Traian Vuia.

În urma impactului autoturismul condus de aceasta a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 33 de ani, din Cluj-Napoca.

Femeia de 33 de ani a avut nevoie de îngrijiri de specialitate, fiind transportată la o unitate medicală.

Testările cu aparatul etilotest au avut rezultate negative.

Ulterior, mai exact la ora 11.00 polițiștii au intervenit la un eveniment rutier, produs pe DN1F, km 9+180 m, la ieșirea din Baciu înspre județul Sălaj, între un microbuz și o autoutilitară.

„Coliziunea a fost produsă între o autoutilitară, condusă de un bărbat de 31 de ani, din comuna Aghireșu, care pătrundea din curtea unui imobil pe drumul național și un microbuz, condus de un bărbat de 28 de ani, din comuna Baciu, pe DN1F, cu direcția către județul Sălaj.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 28 ani și un pasager din autovehiculul condus de acesta, respectiv un bărbat de 34 de ani, din Baciu, au fost transportați la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Testările cu aparatul etilotest au avut rezultate negative”, au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut