Generați de rana inimii Celui care ne iubește, de la înălțimea Crucii

„Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci” – din 12 septembrie 2021 -, propune credincioșilor de rit bizantin fragmentul din Evanghelia după Ioan (Io 3,13-17) cuprinzând monologul lui Isus adresat lui Nicodim, despre felul în care un om se „naște de sus”.

Pr. Silvano Fausti (1940-2015), preot iezuit și cunoscut biblist italian, descrie comparația pe care Mântuitorul o face, în primul verset, „pornind de la istoria lui Israel în deșert (cf. Num. 21), când poporul a fost mușcat de șerpi și mulți mureau. Atunci Dumnezeu i-a spus lui Moise să construiască un șarpe de aramă, să-l înalțe și cine-l va privi, va fi vindecat de mușcătura șarpelui. Isus spune: «după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului» (Io 3,14)”. Și, continuă, „Isus este Mesia nu ucigând răii, extirpând răul. El va fi Fiul omului înălțat. Va fi Mesia care, din iubire, ia asupra Sa răul omului. Va fi Cel care dăruiește și iartă. Va fi Cel care iubește fiii cu aceeași iubire a Tatălui.

«Pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat…» (Io 3,16): greșeala fundamentală a omului a fost să creadă că Dumnezeu este rău. Dar, dacă nu-L accept pe Tatăl, nu mă accept pe mine ca fiu. Și, dacă nu accept să fiu iubit și nu iubesc, ci trăiesc în frică, ce voi face? Săvârșesc tot răul! Șarpele e simbolul răului, al veninului, iar veninul îl are în minciună. Se naște o întreagă viață în minciună, o viață înveninată, moartă: toate relele pe care zilnic le aflăm în viața noastră”.

De aceea, „Fiul omului nu va veni să-i pedepsească pe cei răi, ci va fi precum șarpele înălțat în deșert. Tot răul săvârșit de om – simbolizat de șarpe – îl ia asupra Sa și-l duce pe cruce. Crucea reprezintă tot blestemul umanității. Isus e blestematul; S-a făcut păcat și blestem. Și văzându-L pe cruce pe El – care ne iubește atât de mult până la a se identifica cu răul nostru, fără să ne judece, fără să ne condamne, lăsându-se ucis, în loc să ne judece și să ne condamne – în sfârșit noi înțelegem cine este Dumnezeu: este Cineva care ne iubește infinit”. Privind acest șarpe înălțat – crucea – omul își corectează imaginea diabolică despre Domnul și despre propriul eu: „Dumnezeu este Mamă și Tată, eu sunt fiu, ceilalți sunt frați, iar răul îl fac pentru că nu cunosc acest adevăr”.

Acel Dumnezeu, pe care nimeni nu L-a văzut vreodată, se descoperă pe cruce. Un Dumnezeu care, decât să judece și să condamne, mai bine se lasă El ucis și nu are nevoie să judece și să condamne pe nimeni. Deci, dincolo de legea care-l leagă pe om de Dumnezeu, dincolo de legea care înseamnă pedeapsă și judecată, Isus vrea să arate omului că există altceva care-l ajută pe om să trăiască: „este iubirea lui Dumnezeu pentru noi. Și prin această iubire «oricine crede în El» nu piere ci are viața veșnică”.

Exegetul italian explică, în acest context, că „o persoană este generată nu atunci când se naște fizic… ci e generată când știe că-i iubită. Atunci când există o inimă deschisă care te primește, care te lasă să trăiești așa cum ești, atunci exiști și te naști pentru prima dată, căci ești iubit. Aceasta este nașterea de sus: a fi generat de rana inimii celui care te iubește. Numai privind această iubire poți trăi liber și poți ști cine ești: un om se naște pentru noi atunci când îl iubim; dacă nu, el nu există, îl ucidem, deși el există. Acest fapt înseamnă a se naște de sus.

Cunoscând iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi, cu adevărat ne naștem în această libertate. De fapt, centrul Evangheliei ne arată cât de mult iubește Domnul lumea… Această lume a iubit-o Isus mai mult decât pe Sine, până la a se pierde pe Sine. Privind Crucea, noi înțelegem iubirea lui Dumnezeu pentru această lume. Iar credința creștină înseamnă a crede în iubirea infinită pe care Dumnezeu o are pentru om, în pătimirea lui Dumnezeu pentru om. Isus nu este judecător, nu este cel care te condamnă, ci este Altcineva… Este Cel care sfârșește pe Cruce pentru om. Este Cel care cunoaște toată importanța istoriei umane dar și toată negativitatea ei. Nu se dezice de negativitatea ei, ci știe să o ia asupra Sa și să o gestioneze. Și întreaga Biblie nu-i altceva decât această revelație a lui Dumnezeu în favoarea lumii: El se revelează prin a-L trimite pe Fiul Său.

Isus a venit să-i dea omului demnitatea Sa unică, o valoare absolută. Un om valorează atât cât de mult este iubit… Acesta este prețul său. Noi valorăm cât valorează viața lui Dumnezeu. Din acest adevăr izvorăște respectul pentru fiecare om, indiferent cine ar fi, și cărei clase sociale i-ar aparține… «Căci Dumnezeu a iubit atât de mult lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat» (Io 3,16): acesta este centrul credinței creștine! Iar centrul este tocmai Iubirea Tatălui. Așadar, judecata Sa este să ne arate iubirea Sa absolută. De aceea Dumnezeu se revelează numai pe Cruce”.

V.S.