O căţeluşă abandonată – operată cu succes la USAMV Cluj-Napoca

O căţeluşă cu malformaţii la picioarele din faţă, abandonată şi gestantă, a fost salvată de medicii Facultăţii de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca, care au suportat şi o parte din costurile de mai multe sute de euro ale tratamentului necesar pentru recuperarea căţeluşei.

Botezată Chance, căţeluşa are doi ani şi a fost găsită, gestantă, în luna noiembrie într-o fermă din zona Sibiului, unde fusese părăsită.“Chance a fost găsită în luna noiembrie la o fermă în zona Sibiului, am adus-o la universitate în primăvară. A fost găsită gestantă, în stadiu destul de avansat, am lăsat-o să fete şi să-şi înţarce puiuţii, după care am adus-o, prima intervenţie s-a făcut în prima săptămână din februarie, iar a doua săptămâna trecută. Au decurs toate foarte bine, mai are nevoie de o perioadă de recuperare şi va rămâne internată încă trei săptămâni ca să ne asigurăm că membrele sunt stabile”, a declarat doctoranda Sidonia Bogdan, cea care a găsit-o şi a făcut parte din echipa medicală ce s-a ocupat de cazul căţeluşei.

Costurile intervenţiilor, materialelor necesare, dar şi ale recuperării post-operatorii, spitalizării şi ale altor proceduri s-au ridicat la aproximativ 1.500 de euro. O parte din sumă a fost suportată de Asociaţia “Arca lui Noe”, iar diferenţa a fost acoperită de echipa medicală de la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul universităţii, care a efectuat operaţiile şi toate procedurile necesare.

Potrivit reprezentanţilor USAMV, Chance este doar unul din sutele de cazuri de care se ocupă echipa Facultăţii de Medicină Veterinară, care însă, în urma mediatizării pe reţelele de socializare a avut un final fericit, căţeluşa fiind adoptată.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *