O carte pe săptămână

Alambicul lui Nicholas Catanoy

Nicholas Catanoy (10 noiembrie 1925, Braşov) e numele unui poet, prozator şi eseist care se numără printre foştii studenţi ai Facultăţii de medicină din Cluj. Numele la naştere al scriitorului era identic cu al tatălui său, Nicolae Cătănoiu, un prosper comerciant din Braşov. Dar emigrând în Canada, medicul e silit să-şi adapteze numele, greu de pronunţat pentru clienţii şi cunoscuţii săi.

Mama sa, Anna (născută Priester), moare devreme astfel că tânărul va avea o adolescenţă problematică. Elev de liceu la Braşov, în 1944, anul absolvirii, Catanoy este arestat împreună cu alţi două sute de „cadeţi” de armata roşie, invadatoare. După eliberare, între 1947 şi 1952, a studiat medicina şi filosofia la Cluj. A lucrat ca medic la Predeal, Tohan şi Bucureşti. În 1962 emigrează în S.U.A., stabilindu-se în Canada, unde va lucra, vreme de două decenii, ca medic radiolog. Face cursuri de pilotaj şi se va angaja din 1971, ca medic de Crucea Roşie (“flying doctor”), îndeplinind misiuni umanitare în Nigeria şi în America de Sud, supravieţuind din două teribile accidente de avion. Reîntors în Canada, se dedică scrisului care, în cazul său, se îmbină strâns cu pasiunea pentru călătorii. Despre fostul student clujean, criticul Gheorghe Grigurcu nota: ”Poet, eseist, moralist, Nicholas Catanoy este, se pare, scriitorul român care s-a aflat pe cele mai multe meridiane. Născut la Braşov în 1925, de formaţie medic, a străbătut Canada, Nigeria, America de Sud, Germania, Franţa, Thailanda, Egiptul, Tunisia, Nepalul (unde se converteşte la budism), realizînd o impresionantă aventură geografică ce l-a pus în contact cu o diversitate de culturi şi cu o serie de personalităţi”. În 1968, debutează cu un volum de poezii cvadrilingv, intitulat Hic et nunc, apărut la New York, cu o prefaţă a lui Vintilă Horia. Poliglot, Nicholas Catanoy îşi scrie cărţile în româneşte, dar şi în limbile franceză, engleză sau germană.

Recent, scriitorul revine în oraşul studiilor universitare, cu un splendid volum intitulat Alambicul lui Ianus (Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2018). Este un jurnal în care scriitorul de la Bad Wildungen (din Germania), unde trăieşte în prezent, îşi notează impresiile de lectură, meditaţiile sale de moralist, precum şi notele de călătorie ale unui spirit ce nu dă semne de oboseală. Ianus, “zeul cu două feţe”, este aici simbolul incertitudinii, al căutării înfrigurate, al neliniştilor cotidiene, al celui ce priveşte deopotrivă spre trecut şi spre viitor, cutremurat de scurgerea inexorabilă a timpului. Scriitorul meditează, cu abia ghicită amărăciune, asupra metamorfozelor spiritului european:„Epuizările culturii europene. Diagnosticul nu este nou. Îl găsim la Paul Valéry, la Milan Kundera, la Marc Fumaroli și la Jean‑François Mattéi. De la emergența raționalismului grec până la epoca luminilor, trecând prin grefele creștinismului, Europa a cunoscut, ca și celelalte continente, atrocități și barbarii; doar Occidentul însă a creat capacitatea contestării interne (radicalitatea criticii până în marginile autodetestării), punând în discuție instituțiile și ideile proprii, în granițele unui dialog echitabil, între ființele umane, deschise, refuzând restricțiile dogmelor”. Alte pagini reţin note de lectură sau amintiri crepusculare din călătoriile scriitorului: „Amintiri. Imagini fragmentare, ca într‑un vis, ca într‑un album de fotografii rupte. Reconstituind fragmentele: apusul de soare pe fluviul Gange (Benares), mausoleul lui Dali la Figueras, ros de șobolani, douăzeci și două de ore de avion (Paris – Sydney), cu o escală la Hong Kong și tot atâția cârcei invalidanți, gavajul copilelor cu lapte (zece litri în 24 de ore) în deșertul marocan, o practică tradițională împlinind un ideal estetic („frumusețea femeii este obezitatea”, ne spune un proverb arab) în suburbiile de la Acapulco, un sugaci alăptându‑se la mamela unei scroafe, iluminările paradiziace de la Babadag, Fredericton, Kathmandu…” Acest ultim citat e edificator pentru spiritul ce predomină jurnalul lui Nicholas Catanoy, un spirit atras de perfecţiunea aforismului, dar şi de notaţia impresiei fugitive, păstrând ceva din dezordinea şi prospeţimea concretului. Volumul Alambicul lui Ianus (2018), ca şi întreaga operă a lui Nicholas Catanoy, stă sub irepresibila fascinaţie a fragmentarului. Numeroasele carnete şi jurnale publicate de autor mărturisesc un spirit neliniştit dar metodic, obişnuit să‑şi noteze reflecţiile cu regularitate. Abundenţa enunţurilor reflexive coagulează, de-a lungul timpului, în câteva volume de maxime şi aforisme apărute îndeosebi în limba franceză sau germană, dar şi acest ultim volum e plin de reflecţii ce au strălucirea aforismului. În totul, Alambicul lui Ianus (2018) este o carte uluitoare, plină de fragmente memorabile, de reflecţiile profunde, adeseori paradoxale, ale unui scriitor român care e prea puţin cunoscut în literatura pe care o onorează prin strălucirea scrisului său.

ION CRISTOFOR

Articole din aceeasi categorie