O bucătărie comunitară, dotată de primărie, oferă zilnic 250 de porţii de mâncare caldă

O bucătărie dedicată pregătirii zilnice a 250 de porţii pentru copii proveniţi din familii cu probleme sau pentru oameni nevoiaşi a fost inaugurată luni de echipa care se ocupă de proiectul „O masă caldă”, care l-a invitat la gătit şi pe primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Proiectul „O masă caldă” a început în urmă cu cinci ani, timp în care echipa formată din câţiva oameni şi zeci de voluntari a folosit patru bucătării diferite din oraş pentru a găti, o dată pe săptămână, 250 de porţii de mâncare pentru beneficiarii săi.

În urma unei finanţări acordată de Primăria Cluj-Napoca, a fost dotată o bucătărie special pentru acest proiect, iar de săptămâna aceasta porţiile de mâncare vor putea fi oferite zilnic.

„Vreau să le mulţumesc acestor oameni inimoşi pentru ideea extraordinară şi pentru că pun atât de mult suflet într-un proiect comunitar, pentru a oferi o masă caldă acelora care au nevoie. 7 zile din 7, 24 de ore din 24, 12 luni din 12 luni.

Oameni buni, un gest mic al nostru, al dumneavoastră, poate reprezenta foarte mult pentru oamenii care au nevoie de el. Nicio comunitate nu poate fi puternică dacă nu este solidară, nicio autoritate locală nu poate singură să rezolve problemele unei comunităţi. Doar implicându-ne, doar fiind împreună, doar punând mână de la mână putem să avem o comunitate puternică, solidară şi să ne pese de cei din preajma noastră”, a spus Emil Boc, luni, la inaugurarea bucătăriei.

Dacă pentru dotarea spaţiului cu toate ustensilele necesare au fost necesari 45.000 de euro, pentru achiziţionarea legumelor şi a alimentelor echipa trebuie să facă rost, în fiecare lună, de bani din sponsorizări şi donaţii.

„Această bucătărie socială, comunitară, oferă o masă caldă în fiecare zi. Principiul nostru era o masă caldă pe săptămână pentru că aşa era în spaţiile închiriate, în care eram găzduiţi.

Odată ce am primit acest spaţiu putem pregăti o masă caldă de luni până vineri, ceea ce este fabulos în condiţiile în care avem voluntari şi este o cerere tot mai mare de a participa. E un pas mare pentru noi”, a spus preşedintele asociaţiei „O masă caldă”, Raimonda Boian. Beneficiarii acestui proiect sunt copii din centre de zi care sunt administrate de alte organizaţii, persoane care sunt adăpostite în centre de rezidenţă, care sunt luate de pe stradă, precum şi o a treia categorie – persoane care vin în fiecare zi în Piaţa Muzeului din Cluj-Napoca, unde ştiu că pot primi ceva de mâncare. O porţie de mâncare are 370 ml, iar pentru mâncarea gătită luni a rezultat un cost pe porţie de 2,64 de lei. În fiecare zi, cinci voluntari merg în Piaţa Muzeului din centrul oraşului şi oferă caserolele celor nevoiaşi, sau transportă mâncarea către ceilalţi beneficiari, în centrele pentru copii sau în cele de rezidenţă.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *