O altă viziune asupra îmbunătățirii sistemului de educație clujean

Stabilitatea managerială, neimplicarea politicului în deciziile luate la nivel județean sau la nivel local și colaborarea impecabilă cu toți factorii locali de decizie au avut o contribuție majoră la creșterea calității învățământului preuniversitar clujean. Și dacă de câțiva ani buni Clujul este pe primele locuri la concursurile naționale ale elevilor și profesorilor, este și primul în implementarea unor proiecte a căror eficiență s-a dovedit prin chiar performanțele ulterioare obținute de școli, în școli și în afara acestora.

Despre aceste proiecte, realizate în premieră la Cluj, iar apoi preluate, unele, la nivel național, l-am provocat să vorbească pe inspectorul școlar general Valentin CUIBUS.

– Sunt, deja, ani buni de când Clujul se situează pe primele locuri la concursurile naționale ale elevilor și profesorilor – Evaluarea Națională, Bacalaureat, respectiv Definitivat și Titularizare. Aceste rezultate înseamnă cu adevărat o evoluție a pregătirii elevilor și profesorilor clujeni, de la un an la altul, sau ceea ce ține Clujul în vârf este, de fapt, o stagnare a pregătirii lor, în raport cu… tot o stagnare, într-o mai slabă pregătire, de data asta, a celor din alte județe?

– După cum ați remarcat, în ultimii șase ani am reușit să ne situăm cu rezultatele obținute la examenele naționale pe primele 3 locuri pe țară. Dacă în anul 2012, la examenul de Evaluare Națională aveam un procent de promovare de 60,75%, în anul 2019 am obținut un procent de 87,51%. La Evaluarea Națională suntem de 5 ani tot pe locul al doilea la nivel național. La examenul de Bacalaureat, în anul 2010 județul Cluj a obținut un procent de promovare de 65,23%, ajungând în anul 2019 la un procent de 82,02%. Deci este evident și aici, și în cazul Evaluării Naționale, că este vorba de evoluție. La Bacalaureat am ocupat în ultimii trei ani locul I național și de alte trei ori locul al II-lea. Aceste rezultate li se datorează atât elevilor, cât și cadrelor didactice, dar trebuie remarcat parteneriatul părinte – școală, care la noi în județ funcționează corect.

Referitor la concursurile cadrelor didactice, de Titularizare, respectiv de Definitivat, aici s-au păstrat an de an rezultatele foarte bune, ocupând pe rând locurile I-IV. Iar aici discutăm despre note minime obținute de 7, respectiv 8, rezultatele obținute de cadrele didactice din județul Cluj fiind meritorii, având mulți candidați cu nota 10.

Unui sistem îi poți cunoaște problemele doar dacă ești în mijlocul lor

– Cum s-a ajuns la aceste rezultate?

– Noi credem că am avut o altă viziune asupra îmbunătățirii sistemului de educație clujean. Ne-am propus, chiar din 2012, să aducem modificări modului în care se realizau inspecțiile școlare. Am propus inspecțiile tematice inopinate, trimițând inspectorii școlari în toate unitățile de învățământ din județ. Am repetat inspecțiile schimbând inspectorii și verificând dacă conducerile unităților de învățământ au remediat problemele identificate. Unui sistem îi poți cunoaște problemele doar dacă ești în mijlocul lor și nu într-un birou, din care eventual să îți formezi niște opinii.

Au fost introduse inspecții la cadrele didactice debutante, pentru a-i consilia în ceea ce privește examenul de definitivare în învățământ; au fost introduse activități metodice pentru a prezenta subiectele date în anii anteriori la concursul de titularizare. Au fost realizate formări ale directorilor, pentru a-i conștientiza că rezultatele obținute de elevi și cadre didactice pot fi îmbunătățite dacă vor monitoriza calitatea activităților instructiv-educative și modul de pregătire suplimentară pentru examene. Toate aceste eforturi au fost răsplătite prin obținerea rezultatelor pe care le cunoaștem. Pentru toate aceste rezultate am transmis continuu mesaje de felicitare atât elevilor și cadrelor didactice, cât și părinților, care au fost parteneri în acest demers.

– Ați fost primii, în ultimii ani, la concursurile naționale ale elevilor și profesorilor, dar ați fost tot primii și în ce privește inițierea și implementarea unor proiecte pentru elevi și pentru profesori. Ce proiecte a inițiat și derulează sau a derulat, în premieră la nivel național, în ultimii ani, Inspectoratul Școlar Județean Cluj?

– Unul din proiectele care au avut rezultate imediate a fost cel de formare a directorilor, amintit deja, precum și formarea cadrelor didactice la acele discipline unde există evaluarea externă prin examene. Consilierea lor prin acest gen de activități a dus la o stimă de sine crescută, care s-a reflectat atât în activitatea managerială, cât și în cea de la clasă. Toate activitățile de formare au fost susținute de către Consiliul Județean, partener în multe activități ale Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Am introdus, în urmă cu șase ani, un instrument de lucru care își arată și acum eficacitatea, și anume modul de monitorizare a realizării asistențelor directorilor și directorilor adjuncți la activitățile instructiv-educative din unitatea de învățământ. Rapoartele semestriale ne arată preocuparea tuturor pentru calitate și implicit pentru rezultate.

Un alt proiect pe care l-am inițiat a fost parteneriatul între învățătorii de la clasa a IV-a și profesorii viitoarei clase a V-a, care are scopul ca, prin activități comune, prin teste de evaluare create împreună, să crească adaptabilitatea viitorilor elevi de clasa a V-a la cerințele profesorilor și a curriculum-ului aplicat.

Proiecte inițiate la Cluj, preluate la nivel național

– Au existat, din câte știu, și proiecte inițiate și începute la Cluj și preluate apoi, oficial, la nivel național.

– Atunci când a fost reintrodus învățământul profesional, am realizat caravane ale meseriilor, unde alături de directorii unităților de învățământ tehnic din județ au fost partenerii economici care asigurau locuri pentru practică și primarii localităților rurale. Întâlnirile au adus alături elevi, părinți și cadre didactice din școlile gimnaziale, cu toți cei enumerați mai sus.

În toamna acestui an școlar am inițiat proiectul „Academia 2 în 1- Școală și carieră”, proiect ce promovează și susține învățământul profesional și pe cel dual. Avem alături de noi partenerii economici Terapia SUN PHARMA company, Clasic Prod Mex și SDEE Transilvania Nord, care au văzut în acest tip de proiect un mod profesionist de a susține alegerea de către absolvenții clasei a VIII-a a acestui învățământ profesional dual, care oferă beneficii materiale din partea statului român, din partea operatorilor economici și care dă posibilitatea elevilor de continuare a studiilor.

Un alt proiect a fost cel inițiat de către Fundația Ovidiu Ro, „Fiecare copil în grădiniță”, care a fost pilotat cu susținerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a Consiliului Județean și care ulterior a devenit program național, asumat de ministerul de resort.

Un proiect de suflet al nostru este proiectul „Voluntari pentru Educație”, care oferă continuarea educației pentru copiii și tinerii elevi care au fost diagnosticați cu boli oncologice și sunt internați în Institutul Oncologic „Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca. Acesta a început, după cum bine știți, în anul 2015, a fost implementat în spital de 210 cadre didactice care au asigurat școlarizarea a peste 215 elevi și astfel am reușit, împreună cu Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, să încheiem situațiile școlare ale acestora, să organizăm examene naționale acolo, în spital. Am acordat șanse egale la educație acestor copii și elevi, din peste 25 de județe ale țării.

Un proiect foarte important este „Școala de bani”, proiect de educație financiară, implementat de BCR în școli, prin pregătirea cadrelor didactice pentru predarea de opționale de educație financiară la elevii de liceu. Acest proiect știm că se va dezvolta și în alte județe, în Iași și în București, după realizarea ofertei de opționale, și este un proiect aflat în faza de pilotare.

Un alt proiect are în vedere educația medicală și de prim-ajutor în rândul elevilor și cadrelor didactice. Am început acest proiect acum doi ani, în parteneriat cu UPU Cluj, SMURD, ISU Cluj și Serviciul de Ambulanță al Județului Cluj. Medici și asistente sunt alături de unitățile de învățământ și predau cele mai corecte noțiuni de acordare a primului ajutor. Au fost dotate 10 unități de învățământ cu echipamente medicale moderne, pentru a fi însușite cunoștințele de cât mai mulți elevi și cadre didactice. După cum am văzut în media, au fost demarate proiecte asemănătoare și în alte județe.

Cel mai nou proiect este cel pe care l-am lansat în aceste zile, și anume proiectul de educație juridică, împreună cu VeDem Just și Baroul Cluj, pentru introducerea de opționale de educație juridică începând cu anul școlar 2020-2021. La nivelul județului Cluj va fi implementat în 23 de unități de învățământ, vor fi implicate în predare 33 de cadre didactice și sunt 1.246 de elevi din 46 de clase care și-au exprimat dorința de a studia acest optional.

-V-am întrebat – și mi-ați răspuns – despre proiectele inițiate la Cluj și preluate oficial în alte județe sau chiar la nivel național. Dar proiecte inițiate la Cluj și preluate neoficial, au fost? Copiate, ca să mă exprim mai clar!

– Proiectul de promovare a învățământului profesional și dual are aceleași obiective și mare parte din acțiuni cu cele pe care le-am inițiat noi. Dacă am fost inspirație pentru cineva, ne-am bucura. Înseamnă că am gândit bine lucrurile. Sistemul de inspecție inopinată a fost preluat și de alte inspectorate, iar efectele au fost la fel ca și la noi în județ, pozitive.

Un proiect de suflet: “Voluntari pentru Educație”

– Proiecte care, dintr-un motiv sau altul, au fost implementate întâi în alt județ și abia după aceea aici, au existat?

– Da, am avut două proiecte importante, cel cu Asociația Medicover și cel cu Napoca Rally Academy.

Primul, intitulat “înCerc” și implementat de Fundația Medicover, este un proiect de depistare a diabetului zaharat și a bolilor de nutriție, la un eșantion de peste 2.200 de elevi din clasele a V-a din școlile din municipiul Cluj-Napoca. Acest proiect a început în județul Prahova, apoi a continuat în județul Cluj anul trecut, iar datorită deschiderii avute din partea noastră și a unităților de învățământ, el se desfășoară și în acest an școlar cu elevii actualelor clase a V-a. Am considerat ca fiind foarte importante toate etapele de depistare a bolilor și intrarea elevilor în programe de recuperare.

Pentru elevii din clasele de liceu, am fost deschiși, în anul 2019, la solicitarea piloților de la Napoca Rally Academy, a Poliției Rutiere și a Fundației Ford, de a implementa un proiect pentru 9.000 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a, proiect denumit „BeCool – Gândește înainte!”, al cărui scop este adoptarea unei conduite responsabile în trafic, care să ducă la scăderea numărului de accidente rutiere produse de tineri. Proiectul a început în județul Dolj, dar el a avut un mare succes anul trecut printre elevii clujeni și cei de la Napoca Rally Academy au dorit să continue și în acest an, pentru elevii din clasele a IX-a și a X-a.

– Care, dintre toate aceste proiecte derulate la Cluj, s-a bucurat de cel mai mare succes și care proiect v-a adus dvs cea mai mare satisfacție?

– Toate proiectele au fost bine primite de cei cărora li s-au adresat, adică elevii. Cea mai mare dinamică au avut proiectul “BeCool – Gândește înainte!” și proiectul “înCerc”. Cea mai mare mulțumire ne-a adus-o proiectul „Voluntari pentru Educație”, datorită apropierii de situațiile dramatice prin care trec acești elevi, cărora noi le-am asigurat școlarizarea.

Parteneriate urban-rural, pentru reducerea diferențelor de pregătire pentru examene

 – Dacă tot vorbim de premiere: ce măsuri ați luat, în premieră la nivel național, pentru creșterea calității învățământului preuniversitar clujean?

– Una din problemele cu care se confruntă învățământul românesc este cea a decalajului dintre învățământul urban și cel rural. O măsură pe care am implementat-o în acești ani este realizarea parteneriatelor urban-rural, care au scopul de a reduce diferențele de pregătire pentru examene, o consiliere foarte bună în carieră a elevilor din mediul rural și o cunoaștere reciprocă a vieții de elev, cu plusuri și minusuri. Unim comunități diferite, care au același scop: formarea unei viitoare societăți cu oameni mulțumiți și valoroși, prin implicare și dedicare.

Testele județene de la clasele a IV-a, pe care noi le aplicăm de doi ani, pentru a măsura nivelul competențelor elevilor noștri, cele pe care le vor folosi în ciclul gimnazial, sunt parte din proiectul de parteneriat între învățătorii claselor a IV-a și cadrele didactice care vor preda la viitoarele clase a V-a.

– Cât de eficiente s-au dovedit aceste măsuri? A fost vreuna preluată la nivel național sau de vreun alt județ?

– Știm doar că la întâlnirile inspectorilor școlari generali, organizate de Inspectoratul Școlar Județean Cluj sau de către Ministerul Educației Naționale, aceste proiecte prezentate au fost foarte apreciate și că unele inspectorate școlare județene au preluat o parte din ideile noastre și le-au implementat.

Cel mai mare eveniment educațional – organizat la Cluj, în 2018

– Care au fost câteva din „marile evenimente” care au marcat și au scos în evidență, pe plan național (sau poate chiar internațional) învățământul preuniversitar clujean și la care IȘJ Cluj a fost parte (ca să nu zic organizator)? Mă refer, desigur, la evenimente care nu s-au întâmplat în alte județe din țară.

– Am avut ocazia, în anul 2016, să organizăm pentru prima oară în România, pentru elevi din 25 de țări din lume, cea de a 23-a ediție a International Conference of Young Scientists (ICYS). Aprecieri pentru organizarea în cele mai bune condiții le-am primit din partea delegațiilor de elevi și profesori.

Cel mai mare eveniment educațional, care a fost remarcabil gestionat de către echipa Inspectoratului Școlar Județean Cluj, a fost, însă, organizarea celei de a 59-a ediții a Olimpiadei Internaționale de Matematică, din anul Centenarului, 2018, care a însemnat gestionarea a 110 delegații din întreaga lume, adică a unui număr de peste 1.500 de participanți și organizatori. Am fost partenerii Societății de Științe Matematice din România, cu care am colaborat impecabil pentru organizarea acestui mare eveniment. Am dovedit că putem să organizăm la cel mai înalt nivel competiții de nivel mondial.

Stabilitatea managerială – o condiție a succesului

 – Prin ce considerați că se particularizează învățământul preuniversitar clujean? Ce e „altfel”, aici, decât în celelalte județe ale țării?

– Noi am pus cu adevărat în centrul acțiunilor noastre elevul, iar apoi cadrul didactic. Știm că dacă nu ar exista elevul, nu ar exista nici meseria de dascăl. Tot ce am creat, propus sau implementat, a fost bazat pe acest subiect central, elevul.

În al doilea rând, stabilitatea directorilor de unități de învățământ (peste 80%) și a inspectorilor școlari (peste 90%) și neimplicarea politicului în deciziile luate la nivel județean sau la nivel local au făcut ca deciziile să poată fi implementate, iar misiunea și viziunea asupra sistemului de învățământ să fie îndeplinite în cele mai multe dintre situații.

În al treilea rând, comunicarea foarte bună cu autoritățile locale și județene a făcut să putem demara proiecte de anvergură fără să așteptăm decizii sau propuneri ale ministerului, atunci când nu a fost cazul. Și nu în ultimul rând, colaborarea impecabilă cu toți factorii locali de decizie: Poliție, Jandarmerie, ISU, DSP, DSV, AJOFM, universitățile clujene.

– Care apreciați că sunt, la acest moment, lipsurile, în învățământul preuniversitar clujean și care ar fi remediile?

– Lipsa sau uzura parcului auto al unităților de învățământ din mediul rural; stabilitatea forței de muncă în mediul rural, care poate fi îmbunătățită prin acordarea de facilități pentru profesori din partea autorităților locale și prin titularizarea în condiții speciale a cadrelor didactice în mediul rural fără posibilitatea de trasfer spre mediul urban. O problemă pentru sistemul de învățământ din municipiul Cluj-Napoca este lipsa unui număr suficient de grădinițe și școli primare în noile cartiere. Am mai putea aminti și problema insuficientei formări inițiale din universități pentru viitoarele cadre didactice.

În ultimii opt ani am dorit să fie performanță în sistemul de învățământ preuniversitar clujean, am propus proiecte și le-am  implementat cu profesionalism. Știm că atunci când spui că ești elev, profesor, director sau inspector din Cluj și îți prezinți realizările în contexte variate, există, din partea celorlalți, o reacție pozitivă și ți se răspunde: „Da, la voi se poate!”.

Da, cu muncă, seriozitate și implicare, se poate!

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut