Nouă emisiune de titluri de stat

Ministerul Finanțelor a anuțat că, începând de marți, 1 noiembrie, românii pot investi într-o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur, cu maturități de 1 și 2 ani și dobânzi anuale de 8,70%, respectiv 9,15%.

Titlurile au valoare nominală de 1 leu, sunt în forma dematerializată și pot fi cumpărate: * între 1 – 24 noiembrie online, numai de persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV; operațiunile care pot fi realizate online sunt deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului; detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online * între 1 – 25 noiembrie, de la unitățile Trezoreriei Statului * între 1 – 24 noiembrie, în mediul urban și 1 – 23 noiembrie, în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut