Noua Dreaptă: „Pe 9 mai celebrăm Ziua Independenţei, NU Ziua Europei”

• Un lider naţionalist ţine lecţii de istorie pentru clasa politică •

Reprezentanţii Partidului Noua Dreaptă (PND) consideră că în data de 9 mai în România ar trebui sărbătorită doar Ziua Independenţei, nu şi Ziua Europei. Prin intermediul unui comunicat de presă transmis pe adresa redacţiei, preşedintele PND, avocatul Tudor Ionescu, care este şi co-preşedintele Alianţei Politice „Blocul Identităţii Naţionale în Europa” (B.I.N.E.), critică întreaga clasă politică, acuzându-l pe fostul preşedinte Traian Băsescu de faptul că s-a făcut purtătorul de cuvânt al proiectului anti-naţional denumit „Statele Unite ale Europei”. Nici actualul preşedinte, Iohannis, nu este iertat de liderul naţionalist.

„Partidul Noua Dreaptă constată cu îngrijorare cum, de mulţi ani, autorităţile s-au obişnuit să aniverseze pe 9 mai «Ziua Europei»” sau «Ziua victoriei împotriva fascismului», «uitând» de 9 mai – Ziua Independenţei României cucerită cu preţul atâtor jertfe în Războiul de Independenţă din anii 1877-1878. Observăm cu regret cum an de an această zi excepţională în istoria noastră a românilor, este maculată de Ziua Europei, sărbătorită la aceeaşi dată”, afirmă, într-un comunicat de presă transmis pe adresa redacţiei.

Potrivit liderului Noii Dreapte, primarii de municipii din România alocă sume exorbitante de la bugetul local pentru sărbătorirea Zilei Europei şi niciun leu pentru Ziua Independenţei noastre naţionale. „Vedem cum mulţi români pe bună dreptate nici nu mai înţeleg ce sărbătorim pe 9 mai – Ziua Independenţei sau Ziua Europei? Sau poate Ziua Victoriei? Dar care victorie şi cu ce pierderi teritoriale?”, arată Ionescu, subliniind că pentru români şi România “victoria împotriva fascismului” a însemnat în fapt pierderea unei treimi din teritoriul naţional şi începutul a 50 de ani de tiranie comunistă. Totodată, acesta aminteşte faptul că în 1945, pe 9 mai, după patru ani de război şi 700.000 de vieţi pierdute, României nu i s-a recunoscut statutul de ţară cobeligerantă, ci de ţară învinsă.

„Trupele sovietice au staţionat pe teritoriul României până în 1958, Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa rămânând captive în componenţa URSS. Începând cu luna mai a anului 1945 demarează primele procese ale «Tribunalului Poporului», epurări şi deportări, internări în lagăre de deţinuţi politici, se instituie cenzura, se proclamă Republica Populară şi se trece la naţionalizarea întreprinderilor, la colectivizarea forţată a agriculturii şi dictatura partidului unic comunist”, trece, Tudor Ionescu, în revistă faptele, continuând: „Constatăm deci semnificaţia profund nefastă a acestei «zile a victoriei» care pentru România a adus o robie de peste patru decenii. Este momentul să ne întrebăm: victoria cui o sărbătorim pe 9 mai 1945? Evident, noi românii nu avem niciun motiv de sărbătoare şi acest circ grotesc pus în operă de unii edili cu spectacole şi concerte costisitoare trebuie să înceteze. La 9 mai 1945, România era o ţară ocupată de către trupe străine şi i se impunea manu militari un regim comunist, care a distrus elitele, tradiţiile şi fiinţa spirituală a Naţiunii, iar despăgubirile de război pretinse de ruşi au fost colosale”, spune Ionescu.

„În acest context decisiv pentru viitorul Statului şi Neamului Românesc, Partidul Noua Dreaptă condamnă scenariul anti-românesc prin care ţara noastră ar fi redusă la statutul de colonie periferică a unor utopice State Unite ale Europei şi îi asigură pe toţi românii că va continua lupta pentru o Românie Independentă şi Suverană şi pentru o Europă a Statelor naţionale independente… Respingând orice dictat politic extern, Partidul Noua Dreaptă va continua lupta de trezire a conştiinţelor şi de avertizare asupra pericolelor care ameninţă Neamul Românesc şi le aminteşte tuturor duşmanilor independenţei României că Articolul 1 din Constituţie este încă în vigoare şi prevede negru pe alb că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, punctează Ionescu.

Schimbând registrul, acesta adaugă: „Cu prilejul celebrării Zilei Independenţei României, Partidul Noua Dreaptă îşi exprimă recunoştinţa faţă de marele român Mihail Kogălniceanu, cel care pe 9 mai 1877 proclama independenţa de stat a României în Adunarea Deputaţilor, şi faţă de cei peste 10.000 de eroi ai Armatei Române care au făcut sacrificiul suprem pentru atingerea acestui ideal naţional. Tuturor acestor eroi, unii fără morminte şi cruci la căpătâi, le aprindem în suflete candela recunoştinţei. Avem convingerea că fără 9 mai 1877 nu ar fi fost posibil 1 decembrie 1918, că fără o Românie mică dar independentă, nu ar fi fost posibilă România Mare de mai târziu. Că fără victoriile de pe câmpurile de luptă de la Plevna, Griviţa, Opanez, Smârdan şi Vidin nu ar fi fost posibilă unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Patria Mamă”, conchide preşedintele PND.

A.S.

Articole din aceeasi categorie