Note de călătorie: „Oraşul din crater” – Nördlingen

Acest oraş mic, care are aproximativ 20.000 locuitori, este situat într-un crater imens care a fost făcut de un meteorit. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că acest crater s-a format cu aproximativ 14,5 de milioane de ani în urmă, când un meteorit de mari dimensiuni s-a ciocnit cu Pământul. Cu toate acestea, oraşul situat în districtul Donau-Ries (Germania) nu este mai vechi de o sută de ani. De la început, oraşul a avut o formă circulară, în jurul craterului, însă de abia în anii ‘60 cercetătorii au confirmat faptul că acesta este format în urma unui impact cu un obiect cosmic şi nu cum credeau localnicii, în urma unei erupţii vulcanice. Mai mult, clădirile din piatră conţin milioane de mici diamante, toate în medie de 0,2 milimetri diametru, rezultate în urma impactului asteroidului. Deşi nu au nici o valoare, se estimează că există în zonă circa 70.000 de tone de astfel de diamante microscopice, formate la o presiune imensă de peste 60 Gpa.

Oraşul Nördlingen este situat în landul Bavaria, Germania, iar partea principală a acestui oraş interesant este „proiectată” pentru a arăta ca un cerc. Totul a fost construit în interiorul craterului ,,Nördlinger Ries”, în timpul Evului Mediu, şi-şi menţine rolul istoric avut în Războiul de Treizeci de Ani, când în jurul său au avut loc bătălii mari. Nördlingen a rămas aproape blocat în Evul Mediu, din cauza pierderii puterii politice şi economice şi a rămas îngheţat în timp.

Nördlingen este una dintre destinaţiile Rutei Romantice din Germania, în landul Bavaria. Este un oraş înconjurat de ziduri, acoperişuri roşii şi străzi pitoreşti. Zidurile care îl înconjoară s-au conservat complet, la fel şi casele din secolul al XIV-lea, clădirile publice, casele în stil renascentist şi baroc. Urbea se numără printre foarte puţinele oraşe germane care şi-au mai păstrat intacte zidurile de fortificaţie.

De la înălţimea „Turnului Daniel’’ al Bisericii Sf. Gheorghe, pentru care urci 365 de trepte, există o vedere bună a oraşului. Acest turn are încă gardieni care veghează simbolic asupra oraşului şi strigă, la fiecare jumătate de oră, începând cu ora 22, “So, G´sell, so” (toate bune, colegi, toate bune) pentru a anunţa că nu se apropie vreun pericol de zidurile cetăţii.

Oraşul atrage numeroşi turişti şi datorită muzeelor existente, printre care: cel al căilor ferate, al filmelor mute sau al felinarelor, dar şi pentru numeroasele competiţii ecvestre desfăşurate, cea mai cunoscută fiind Scharlachrennen, difuzată în întreaga lume de televiziunile de sport şi menţionată pentru prima dată de istorici în anul 1463.

Dr. Liana Monica DEAC

 

Articole din aceeasi categorie