Noi reglementări ale circulaţiei, în vederea fluidizării traficului

Comisia de circulaţie, din cadrul administraţiei locale, a avizat noi reglementări pentru fluidizarea şi decongestionarea traficului.

Astfel, la intersecţia străzii Mirăslău cu Donath se reorganizează benzile, astfel încât să se asigure două benzi la intersecţia Miraslău cu Fântânele, respectiv două benzi de circulaţie dinspre Fântânele spre Donath. De asemenea, vor fi reconfigurate benzile carosabile pe strada Ialomiţei, între strada Dâmboviţei şi Pasaj Aurel Vlaicu, pentru asigurarea spre pasaj a două benzi carosabile, faţă de unica bandă existentă.

Pe Calea Dorobanţilor în zona trecerii de pietoni de la Şcoala Simion Bărnuţiu, trotuarele vor fi lărgite în dreptul trecerii de pietoni, în timp ce pe străzile Observatorului – Republicii, trotuarele vor fi corectate, în vederea creşterii razei la efectuarea virajului la dreapta de pe strada Observatorului spre strada Republicii. Tot la intersecţia străzilor Observatorului cu Republicii va fi revizuit modul de funcţionare a semaforului în sensul creşterii capacităţii de ieşire a autovehiculelor de pe strada Republicii în strada Observatorului, prin viraj de dreapta.

La intersecţia străzii Anghel Saligny cu Calea Dorobanţilor trotuarul va fi lărgit, astfel încât să nu mai parcheze autovehiculele pe Calea Dorobanţilor până în dreptul străzii Anghel Saligny şi să împiedice vizibilitatea la ieşirea în Calea Dorobanţilor.

Totodată, pe strada Valea Fânaţelor, în zona Auchan, circulaţia va fi reorganizată, întrucât strada Fânaţelor are lăţime care nu permite circulaţia în dublu sens şi nu are trotuare.

Pe strada. Petofi, înspre Bulevardul 21 Decembrie 1989, se va realiza o trecere de pietoni acolo unde se termină trotuarul şi se vor desfiinţa parcările pe o lungime de 25 de metri înaintea trecerii de pietoni propuse. O reorganizare totală a trecerilor de pietoni se va face şi la intersecţia străzilor Câmpina cu Plevnei, prin realizarea a două insule de spaţiu verde, iar pe strada Lunii, în zona şcolii Waldorf, trotuarul va fi lărgit în dreptul trecerii de pietoni. ;

O altă modifcare vizează interzicerea, pe strada Teodor Mihali, a virajelor la stânga pe străzile adiacente, respectiv interzicerea virajelor la stânga de pe străzile adiacente pe strada T. Mihali. În aceeaşi zonă, pe Calea Dorobanţilor, între Aleea Bibliotecii şi Teodor Mihali, se va institui sens unic pe patru benzi, spre strada T. Mihali.

Tot în cartierul Gheorgheni, pe strada Constantin Brâncuşi între strada Mihail Veliciu şi Piaţa Cipariu, la coborâre, vor fi asigurate două benzi carosabile, prin interzicerea staţionării.

La intersecţia străzii Fabricii de Zahăr cu strada Ialomiţei, va fi realizat un sens giratoriu provizoriu, iar la intersecţia străzilor Fabricii de Zahăr şi Banilor va fi modificată prioritatea de circulaţie actuală (Fabricii de Zahăr-Banilor) în sensul că circulaţia pe strada Fabricii de Zahăr va fi prioritară.

Totodată, în zona centrală, în Piaţa Lucian Blaga, în zona parkingului, va fi revizuit modul de semaforizare a trecerii de pietoni.

La intersecţia străzilor Dacia cu Horea, semafoarelr vor fi mutate, în sensul că vor fi amplasate mai aproape de intersecţie. Totodată, se va face şi o suplimentare a corpurilor semafor pentru vehicule.

În zona pasajului Aurel Vlaicu, traseul autobuzului va fi reorganizat, iar la intersecţia străzilor Giordano Bruno şi Corneliu Coposu va fi revizuită funcţionarea semaforului şi se vor face demersuri în vederea asigurării vizibilităţii în intersecţie.

De asemenea, la confluenţa străzilor Donath- Paul Ioan-Bucura intersecţia va fi reorganizată, în sensul lărgirii acesteia, în urma revizuirii parcărilor. Totodată, în zonă se vor opera modificări ale semnalizării.

A.S.

Articole din aceeasi categorie