Noi calculatoare pentru elevii gherleni

Anul şcolar, în ciuda intemperiilor, a debutat sub cele mai bune auspicii în municipiul Gherla. Mai ales în domeniul dotărilor, unităţile de învăţământ stau bine. Tehnologia modernă îşi face prezenţa în toate cele patru licee şi la Şcoala Gimnazială Nr.1.     

Prin bunăvoinţa Fundaţiei „Ringier”, mai exact prin intermedierea doamnei Mirona Hritcu şi a domnului Dan Gheorghiţă, care au răspuns cu multă amabilitate cererii doamnei prof. Ionela Sabo, începând cu anul şcolar 2017-2018, fiecare clasă din învăţământul primar de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Gherla (director prof. Liliana Pop) va avea în dotare câte un calculator. Prin implicarea acestor oameni de suflet, elevii claselor I-IV în curând vor avea acces la calculatoare, o mare  șansă pentru cei în vârstă de 6-9 ani în a se perfecţiona în domeniul tehnologiei moderne. Asta înseamnă  că cei mici însuşesc la o vârstă fragedă (avem exemple şi în grădiniţele gherlene, unde preşcolarii se instruiesc în folosirea calculatoarelor!) cunoştinţe practice care le vor prinde bine mai târziu, în clasele gimnaziale.

Sz.Cs.

Articole din aceeasi categorie