Nicolicea: Candidaţii pentru conducerea DNA nu au venit cu soluţii la problemele semnalate de ministrul Justiţiei

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că ministrul Justiţiei a respins candidaţii pentru conducerea DNA deoarece aceştia nu au prezentat în programul de management soluţii de îndreptare a problemelor semnalate la revocarea fostei şefe a instituţiei.
“În afară de CV, mapă profesională, candidaţii trebuiau să prezinte un proiect de management, acesta fiind, practic, baza analizei pe care o face domnul ministru. Întrucât a avut loc o demitere făcută de domnul Tudorel Toader, urmată de revocarea prin decret semnat de preşedinte, iar aceasta s-a făcut ca urmare a unei analize a activităţii manageriale, pentru că aceasta este singura posibilitate a ministrului – să analizeze activitatea managerială, şi, pe parcursul mai multor pagini, domnul ministru a reliefat nişte deficienţe manageriale, pe cale de consecinţă am tras concluzia că programul de management cu care se prezintă candidaţii trebuia să conţină soluţii la problemele pe care ministrul le-a semnalat. Aceasta a fost concluzia mea. Candidaţii nu au prezentat aceste soluţii, au venit cu chestiuni generale, nimic concret din ceea ce trebuiau să scrie în programul de management ca să îndrepte situaţiile negative semnalate de către domnul ministru”, a explicat deputatul PSD.
El a spus că urmează să se dea un nou termen pentru depunerea candidaturilor şi să se înscrie alţi candidaţi pentru conducerea DNA. “Probabil că aceştia au înţeles ce trebuie să facă în programul de management. Mă mir că primii nu şi-au dat seama de acest lucru. (…) Trebuiau să ia criticile semnalate şi la fiecare în parte să vină cu o propunere de îndreptare”, a adăugat Nicolicea.

Articole din aceeasi categorie