Nicoară cere explicaţii lui Grindeanu

Senatorul liberal Marius Nicoară se arată îngrijorat de volumul mare de împrumuturi pe care Guvenrul le face pentru a acoperi cheltuielile din bugetul de stat. Parlamentarul Clujean spune că numai în aprilie Ministerul Finanţelor a împrumutat 4,4 miliarde de lei de pe piaţa internă şi 1,75 miliarde de euro de pe cea externă, iar în mai se doreşte atragerea altor împrumuturi destul de mari. În acest context, Nicoară îi cere primului ministru Grindeanu să-i comunice de ce s-a ajuns la această situaţie a finanţării deficitului bugetului de stat şi dacă până la sfârşitul anului 2017 există posibilitatea creşterii datoriei publice a României. „Domnule Prim-ministru, conform presei financiare şi a rapoartelor Băncii Naţionale a României (B.N.R.), Ministerul Finanţelor a vândut marţi 25 aprilie obligaţiuni benchmark în valoare de 120 milioane lei scadente în 25 februarie 2019, printr-o licitaţie suplimentară la cea de luni, în care a plasat titluri de stat de 800 milioane lei, la un randament mediu în scădere la 1,48% pe an. În total Ministerul Finanţelor a împrumutat în aprilie 4,4 mld. lei intern şi 1,75 mld. euro de pe piaţa externă.

Pentru luna mai 2017, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat împrumuturi de încă 4,1 miliarde de lei de la băncile comerciale, din care 3,7 miliarde de lei prin şapte licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat, iar 405 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni. Sumele vor fi destinate finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice.

În contextul în care cu luni în urmă aţi afirmat că există resurse financiare la bugetul de stat şi nu sunt necesare împrumuturi externe, vă rog să precizaţi cum s-a ajuns la această situaţie a finanţării deficitului bugetului de stat şi dacă până la sfârşitul anului 2017 există posibilitatea creşterii datoriei publice a României ?”, arată Nicoară într-o interpelare adresată primului ministru Grindeanu.

C.P.

Articole din aceeasi categorie