Nerespectarea regulilor privind transportul copiilor, sancţionată de poliţişti

În primele patru luni ale anului, poliţiştii au aplicat 772 de sancţiuni contravenţionale celor care nu au respectat prevederile legale referitoare la utilizarea obligatorie a centurilor de siguranţă şi a sistemelor de fixare a copiilor în scaune, în vehicule – informează IGPR.

Dintre sancţiunile aplicate, 552 au fost pentru nerespectarea obligaţiei de a se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii, omologate, iar 220 – pentru nerespectarea dispoziţiilor privind transportul copiilor în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă.

Poliţiştii atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor privind transportul copiilor, o categorie vulnerabilă de participanţi la trafic, întrucât cei mici nu se pot proteja singuri. Totodată, reamintesc că din anul 2015 au intrat în vigoare dispoziţiile referitoare la utilizarea obligatorie a centurilor de siguranţă şi a sistemelor de fixare a copiilor în scaune în vehicule. Astfel, în cazul nerespectării obligaţiei de a se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, precum şi în cazul nerespectării dispoziţiilor privind transportul copiilor în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, conducătorul autovehiculului este sancţionat cu 4-5 puncte-amendă şi 3 puncte de penalizare.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie