Neguţătorii de viitor

Ştiu… Nu vă place cum sună… Zăăăăuuu? Şi-atunci?
Viitorul este o construcţie – spun filosofii, viitorologii, psihologii, chiar şi neurologii, mai nou. Căci, se pare, că, într-adevăr, ne stă în puţinţă să construim planeta – colţul nostru de univers,microcolţul nostru de univers, pe noi înşine, inclusiv propriul nostru creier! Viitorul este un proces şi punctul lui de plecare nu este prezentul, ci exact trecutul. Asta dacă vrem să construim ceva ca lumea, ceva important, ceva solid, sigur, frumos, ceva care să ne facă fericiţi. Altfel, riscăm să repetăm toate greşelile şi să ne mişcăm în cerc, liniar şi nu în spirală, cum este o devenire normală. Căci doar aşa ai şansa să înaintezi, să te dezvolţi, să te desăvârşeşti. Căci doar aşa scapi de coşmarul de a vedea venind un viitor “ fantomă cu mîinile goale, care promite totul dar n-are nimic” – cum bine zicea, odată, Victor Hugo. Căci doar aşa îl poţi accepta, când nu este “ un şir de patimi, trecutulcelpururea-întors” cum se-ntristamareleEminescu.
Căcidoaraşapoţievitadefiniţiaviitoruluidată de Albert Einstein – “un mare mormânt atomic.”
Deci, greşelile nu trebuie în nici un caz repetate! Deci, pentru asta trebuie să cunoaştem trecutul! Deci, pentru asta trebuie să ne asumăm prezentul, corectând rapid, ca-n orice servo-mecanism, abaterile, greşelile. E limpede, e cert, e simplu, e la mintea cocoşului. Şi totuşi, omenirea se înarmează pe rupte, se urăşte pe rupte, poluează pe rupte, aruncă în derizoriu, pe rupte, valorile fundamentale şi se închină pe rupte, cu netrebnicie, idolatrie şi corupţie maximă Zeului Ban. Ce mai contează Etica, ce mai contează Cultura, ce mai contează Religia, ce mai contează …?
Şi în vidul acesta valoric, neguţătorii de viitordau năvală şi intră în cetatea lasată de izbelişte, în care competenţa, valoarea, cinstea, cultura şi bunul simţ sunt zi de zi alungate sau crunt desconsiderate, ceea ce este acelaşi lucru. Competiţia loială, entuziasmul novator, patriotismul, solidaritatea, prietenia, colegialitatea, empatia, mila, iubirea curată, toleranţa, întrajutorarea, conştiinţa – au devenit flori rare, tot mai rare şi cine le cultivă devine un ciudat, un nostalgic, un expirat, un caduc, nu le-ar fi ruşine să le fie!
Dar, neguţătorii de viitor, aceşti derbedei, lepre, jigodii, care vând totul pe treizeci de arginţi, abia aşteaptă să ne scârbim, să obosim, să abandonăm, abia aşteaptă să ne modeleze cu forţa în ce vor ei, abia aşteaptă să ne dezbine, abia aşteaptă să ne rupă, abia aşteaptă să ne distrugă. Fiindcă lor nu le pasă decât fix de buzunarul lor, de pungile lor grele de galbeni, de cămilele lor “S-Klasse”, cu care vor tropăi apoi în deşert, grăbiţi să cumpere şi ultima oază, până la ultima picătură de apă şi până la ultimul pom…
Dar cine-i nebun să le vândă oaza, casa, apa, pomul, viitorul?

Stela-Maria Ivaneş

Articole din aceeasi categorie