Droguri cu miros de populism

Tema traficului și consumului de droguri este amplu dezbătută de ceva vreme în România. Miniștri, premierul, șeful statului, dascăli, reprezentanți de ong-uri și părerologi de tot felul încearcă să găsească soluții pentru a combate acest flagel care lovește din plin societatea românească. E interesant că deși problema drogurilor s-a agravat de mai bine de 10 ani când România s-a transformat din țară de tranzit în destinație de consum, nimeni nu a vorbit de acest lucru iar instituțiile responsabile au fost prea puțin implicate în a lupta cu acest fenomen. De ce oare? Pentru că prioritățile până nu demult au fost legate de așa zisa luptă anticorupție. Acest război împotrivă luării și datului de mită a fost declanșat imediat după venirea lui Traian Băsescu la putere în 2004. S-a ajuns la un moment dat ca marea distracție a românilor să fie vizionarea știrilor cu săltatul cu cătușele la mâni a politicienilor și a tot felul de personaje din lumea afacerilor, a administrației centrale și locale. Armate întreg de procurori și polițiști erau mobilizați pentru a căuta tot felul de probe pentru a dovedi faptele de corupție, de la caltaboș prin portbagaje, termopane prin vile, până la pepeni verzi de Dăbuleni ascunși prin beciuri.

Continuarea articolului este disponibilă doar pentru abonați...
Vă rugăm să accesați pagina . Nu sunteți încă abonat ? Abonați-vă

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut