Muzeul Etnografic al ‘Transilvaniei’ Cluj – Napoca. Spectaculoasa Ţară a Soarelui Răsare. Univers plin de culoare şi sunet

Despre Japonia, până în 1989, aveam mai mult doar date oficiale, date referitoare la istorie, tradiţii şi obiceiuri, sporturi, economie cât de cât,… Nu erau multe, în general informaţiile erau căutate în cărţi sau în publicaţii de limbi de circulaţie internaţională, engleză şi franceză în special. Expoziţiile erau puţine şi majoritatea organizate la Bucureşti.

Situaţia s-a schimbat în bine după 1990, era şi firesc să se întâmple aşa. Putând afirma că Ţara Soarelui Răsare este bine cunoscută – mulţi au avut şi au bucuria excursiilor -, expoziţiile s-au înmulţit, proces de foarte mult timp aşteptat.

Astfel privite lucrurile o expoziţie cum este Tradiţii nipone intră în categoria celor care nu trebuie pierdute. Şi nu trebuie deoarece Tradiţii nipone familiarizează privitorul cu o cultură unică, spectaculoasă, frapantă prin diversificarea tuturor artelor şi nu numai a lor. Mă refer la textile (kimono,…), la meşteşuguri (păpuşi, măşti, evantaie, confecţionarea armelor, olărit,…), dans tradiţional, teatru (kabuki, Noh, Bunraki, Rakungo), arhitectură (kinkaku – ji,…), festivaluri, un univers plin de culoare şi sunet.

Voi face un scurt parcurs al Tradţiilor nipone şi voi începe cu textilele japoneze care s-au născut “din ţesut brodat, pictat, cusut, încreţitură, revopsit, precum şi din aplicaţii de fire metalice”; cultura textilelor datează din perioada Jamoto (anii 300 – 710 era noastră).

Katana este sabia de samurai, curbată, uşoară, garda în formă circulară sau pătrată, cu o singură lamă, mâner destul de lung pentru a putea fi ţinută şi mânuită cu ambele mâini. O sabie katana autentică se face din oţelul japonez numit “Tamahagane”. Forjarea unei lame de katane putea dura ore sau zile întregi, procedeul fiind considerat o artă sacră. Ca şi în cazul multor alte procese complexe, mai mulţi realizatori/artişti au fost implicaţi, şi nu doar un singur artizan.

Kinkakau – ji sau ‘Pavilionul de Aur’ sau ‘Cerbul din grădina templului’ este un templu zen budist, una dintre clădirile populare în Japonia, casă nobiliară, loc de întâlniri.

Kimono – ul este costumul tradiţional nipon, unul dintre cele mai rafinate din întreaga lume, fără nici o exagerare. Vorbim despre kimono – uri de zi, de seară, pentru cele patru anotimpuri, pentru femei (femeile poartă diferite feluri de komonouri festive. Cel purtat de mireasă este din mătase albă cu roşu, brocart sau broderii; femeile căsătorite poartă kimonouri de culori mai închise, cu design mai simplu pentru ocazii festive, şi de culoare neagră fără design pentru funerarii) şi bărbaţi (kimonoul ceremonial pentru bărbaţi este confecţionat din mătase neagră (numită habutae), fiind decorat în alb cu blazonul familiei), într-o singură culoare (iromuji). Avem de – a face cu o varietate de combinaţii, culori, simboluri, un costum ce continuă să intereseze şi să atragă atenţia.

Festivalurile sunt multe, extrem de multe. Exemplificate în expoziţie sunt Kodomo (Ziua Copiilor, 5 mai), Hinamatsuri (Festivalul Păpuşilor, 3 martie), de amintit fiind şi Tanabata (Festivalul Stelelor, 7 iulie), Festivalul Bon (sărbătoiare asociată cu Ziua Îndrăgostiţilor, 15 august sau 15 iulie) sau Festivalul Gion (32 de care de procesiune, 17 iulie),…

De interes sunt obiectele ceramice, podoabele, măştile, picturile, păpuşile, poşetele, evantaiele,… Capitolele distincte deschid teatrul, ceremonia ceaiului, băutura tradiţională sake, bucătăria niponă, sumo (lupta tradiţională cu o vechime de peste 2000 de ani), tablourile realizate de Utagawa Hiroshige.

Tradiţii nipone se organizează prin implicarea doamnelor Patricia Kudo şi Mihaela Pop, cu sprijinul Ambasadei Japoniei la Bucureşti.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie