Muzeul de Artă Cluj – Napoca. World Press Photo 2018. De văzut!

World Press Photo se cere văzută. Trebuie văzută. Şi trebuie pentru că tematica imagistică este pe cât de bogată, pe atât de ancorată în realităţi. Este tematica – droguri şi consum de droguri, terorism, exploatare sexuală, obiceiuri şi tradiţii, mediu înconjurător, operaţii de schimbare a sexului, Sindromul resemnării, proteste în statele Americii de Sud, inoleranţă etnică şi religioasă,…- care dă măsura timpurilor pe care le trăim. Pot spune că în raport cu alţii, suntem departe de zonele de conflict şi lucrul acesta ar trebui să ne mulţumească. Pentru că în rest, avem de toate: droguri, prostituţie, atacuri armate, defrişări, deşeuri, refugiaţi, răpiri de copii, sporturi,…

Revin la World Press Photo, expoziţie care interesează, zilnic trecându-i pragul sute de vizitatori. Firesc dacă ne gândim numai la temele abordate, dar şi la artiştii fotografi selecţionaţi şi premiaţi, în marea lor majoritate reprezentanţi ai unor mari şi importante agenţii de presă cum sunt France – Press, National Geographic, The Daily Progress, Star Tribune, The New York Times, Panos Pictures for UNICEF, Reuters, Dagens Nyheter, Medecins Sans Frontieres,… La care se adaugă şi un număr de free – lancers.

Fiecare fotografie în parte merită privită cu atenţie. Fiecare spune două poveşti, una a fotografului, alta a locurilor şi a oamenilor. Ambele sunt interesante şi de cunoscut în particular. Dacă spaţiul mi-ar permite, m-aş opri asupra fiecăreia. Cum nu o pot face, vă supun atenţiei câteva din cele 135 de fotografii expuse. Mă opresc asupra cicnirilor violente din Caracas/Venezuela;asupra cazului celor două fete Djeneta şi Ibadeta ţintuite la pat mai mult de şase luni suferind de Sindromul resemnării; lucrătoarele sexuale din St. Petersburg; deşeurile şi producerea lor, cu menţiunea că oamenii produc deşeuri mai mult ca niciodată, în jur de 3. 5 milioane tone/zi; călcarea sânilor – obicei practicat în Camerun; atacurile asupra caselor musulmane Rohingya din Myanmar, septembrie 2017; împuşcăturile soldate cu morţi şi răniţi la Route 91 Harvest Country Music Festival, Resort and Casino Las Vegas; portretele unor fete răpite de militanţii boko haram în Maiduguri, Nigeria; eliberarea Mosul – ului în ianuarie 2017; operaţie pentru schimbarea sexului în Taiwan; şcoala pentru tinerii toreadori din Almeira; Galapagos şi condiţiile optime pentru o biodiversitate extraordinară, de peste 7000 de specii de floră şi faună; rinocerul alb din Africa De Sud; refugiaţii musulmani în gara din Belgrad şi mă opresc aici, cu speranţa că v-am convins.

World Press Photo mai este deschisă pănâ în 22 iulie. Important este acum altceva, să – i treceţi pragul!

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *