Muzeul de Artă Cluj – Napoca Salonul de Iarnă al Medicilor – 47: Medicină şi Artă, o unică identitate!

“Arta de a vindeca, de a ameliora disfuncţii ale trupului omenesc în spaţiul aseptic al clinicii ori al cabinetului nu exclude, ci presupune admiraţia pentru trupul omenesc sănătos, pentru peisajul natural exuberant şi pentru metafora plastică; şi nici viziunile cu tentă vag-caricaturală, suprarealistă ori parabolică. Să fii medic şi pictor în acelaşi timp înseamnă să încerci un echilibru, să ocoleşti perspectiva monotonă şi monocordă, să exersezi diversitatea” scria dr. Laura Poantă în 2012, cu ocazia celei de a 42 – a ediţii a Salonului de Iarnă al Medicilor, gânduri ce nu şi-au pierdut deloc actualitatea sau/şi însemnătatea.

Salonul de Iarnă al Medicilor ajune în 2017, la cea de a 47 – a ediţie. Una în care expun în primitoarele saloane ale Muzeului de Artă Cluj – Napoca, 34 de medici – pictori din diferite areale transilvane (Cluj – Napoca, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Bistriţa, Alba Iulia), 54 de lucrări reprezentative prin teme abordate, tehnici şi materiale (pastel carton, tempera pânză, fotografie, tehnici mixte, ulei pânză/placaj/carton, aquarelă hârtie), un univers artistic pe cât de divers, pe atât de plăcut.

Sunt 34 de medici – pictori, nume cunoscute în marea lor majorite, atât pentru responsabilitatea din practica medicală, cât şi pentru cea artistică. Apropierea de pacient se regăseşte şi în apropierea faţă de uneltele picturii. Atenţia acordată detaliilor este aceeaşi, nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Pentru că atenţia acordată însănătoşirii, se regăseşte în atenţia cu care sunt construite compoziţiile, în gamele cromatice, în atmosfera creată. Mă gândesc acuma la cele trei lucrări Cipru ale Laurei Poantă (excelent surprinsă ariditatea zonei), la Catedrala din Sevilla – lucrare semnată de Mariana Cassian, la Dinamism/Veneţia (fotografie de Valentina Bîlc), la florile Gabrielei Abrudan (‘Bujori’, ‘Vas cu flori’), la Simfonie de culori a Georgetei Mutuleac, la Diptic – ul Aureliei Chişu (Irişi în asfinţit), la cele două lucrări ale Mayei Rotaru (My Quanfumchist, respectiv Ayani Cello), la cele trei lucrări semnate de Benedek Orsolya (Blind în special), la excelenta Her Gift to the World semnată de Ioan Alexandru Florian, în atenţie intrând şi lucrări de Silviu Sfrângeu (Pregătire de furtună, Mirifica zăpadă), Iolanda Blum (Portretul doamnei Edith), Olga Pavel (Intrare în pădure, Flori de toamnă), Onisifor Craiovan (Peisaj cu sălcii), Vladimir Dobre, Laura Potop (Dor de primăvară), Cristian Abrudan, Zoltan Katy (Septembrie), Mircea Năstase (Apuseni), Cristina Olosutean (Calea Lactee), Teodora Indrei, Diana Orza (Pe val, fotografie), Eduard Stoica. Mircea Muntean. Angela Rotariu, Iosif Dugeniuc, Viorel Lupu, Korosi Milena, Maria Huss, Otilia Bugnariu, Genoveva Gomboş, Silviana Chişu, Cristina Puşcaş, Maria Weber (Valea Ierii, Peisaj rural), Tatiana Cibişescu.

Reamarc de data aceasta, cu părere de rău desigur, absenţa unor ramuri distincte ale artelor plastice. Mă refer la absenţa sculpturii şi a graficii, înainte mult mai bine ilustrate. Arta fotografică este prezentă numai prin două lucrări, foarte puţine în raport cu hobby – ul fotografic al multor medici. Poate le vom reîntâlni în ediţia 2018.

Revin la cea de a 47 – a ediţie şi nu numai – m-am gândit mult şi la lucrările ediţiilor anterioare – şi mi-am adus aminte de cele scrise de dr. Tudor Toma, citez, “Atât pictura, cât şi medicina lucrează cu simboluri, cu semne, care trebuie văzute într-un anumit mod, pentru a fi interpretate corect”. Filtrate prin sensibilităţi cu valoare de unicat, aş completa eu.

“Culoarea vorbeşte şi oglindeşte sufletul !” Iată un motiv în plus de a afirma că avem de-a face cu oameni cu suflete frumoase. Iată un motiv pentru care vă îndemn să vizitaţi Salonul de Iarnă al Medicilor la cea de a 47 – a ediţie.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie