Municipalitatea clujeană lansează Centrul de Inovare şi Imaginaţie Civică

• Prima acţiune a centrului va fi o dezbatere publică pe tema „Parcul Feroviarilor” •

Sub sloganul “Imaginăm viitorul oraşului!”, Primăria Cluj-Napoca anunţă deschiderea Centrului de Inovare şi Imaginaţie Civică (CIIC) Cluj-Napoca, informează municipalitatea clujeană, printr-un comunicat de presă. Potrivit documentului, CIIC este locul în care reprezentanţi ai administraţiei publice locale, cetăţeni şi specialişti din mediul economic şi universitar se pot întâlni şi discuta despre transformările urbane şi despre provocările oraşului. „Fiecare clujean poate veni cu o idee sau iniţiativă valoroasă pentru oraşul nostru. Noul Centrul de Inovare şi Imaginaţie Civică al Primăriei şi al Consiliului Local este locul unde culegem şi dezbatem toate propunerile care vizează modernizarea şi dezvoltarea oraşului nostru pe multiple componente, de la mobilitate urbană, la oraşul Smart City, de la proiecte cultural-artistice, la aspecte care ţin de dezvoltarea socială. Prin CIIC dorim să încurajăm participarea, implicarea cetăţenilor în ceea ce înseamnă dezvoltarea Clujului şi să utilizăm cât mai bine resursele creative ale comunităţii pentru viitorul oraşului. De asemenea, centrul este un instrument de comunicare, cercetare şi promovare, precum şi un loc pentru dezbateri aflat la dispoziţia experţilor din diferite domenii şi a oricărui cetăţean doreşte să participe”, arată primarul Emil Boc, precizând că CIIC îşi propune să devină un laborator permanent în care să se dezvolte şi să se testeze diferitele forme de colaborare între actorii din oraş, cu scopul de a sprijini practicile participative, precum şi promovarea discuţiilor privind proiectele de inovare urbană. Totodată, CIIC permite utilizarea capacităţii actorilor sociali de a formula şi rezolva probleme publice, fiind actorul care coordonează şi ghidează reţele complexe de guvernanţă participativă, la care iau parte reprezentanţi ai mediului academic, ONG-uri, sindicate, asociaţii profesionale etc.
Coordonat de Ovidiu Cîmpean – director de dezvoltare în cadrul Primăriei Cluj-Napoca -, CIIC, va gestiona procese de analiză şi elaborare de proiecte-pilot pentru comunitate şi va funcţiona ca o echipă inter-departamentală a municipalităţii, care urmăreşte să identifice şi să utilizeze resursele comunităţii clujene pentru diferitele teme în dezbatere.

Evenimentul de lansare al CIIC va avea loc joi, 19 octombrie, de la ora 17.00, la clădirea “Casino” din Parcul Central şi va include prima dezbatere pe tema unui proiect important pentru oraşul nostru – reabilitarea Parcului Feroviarilor. Municipalitatea invită clujenii să participe la dezbatere, alături de reprezentanţi ai administraţiei publice, mediului academic şi specialişti în domeniul amenajării spaţiilor publice, domeniul cultural, arhitecţi, urbanişti, sociologi etc.

Amintim că, în vara acestui an, imediat după preluarea Parcului Feroviarilor în domeniul public al municipiului, municipalitatea a realizat o serie de acţiuni de igienizare, respectiv de deschidere a spaţiul către cetăţeni, sprijinind organizarea de variate evenimente culturale şi sociale în parc. În paralel, Primăria alături de Ordinul Arhitecţilor din România desfăşoară un Concurs de soluţii pentru reabilitarea Parcului Feroviarilor. Mai multe informaţii despre etapele necesare pentru modernizarea parcului, acţiunile primăriei, societăţii civile, idei pentru parc şi alte detalii vor fi discutate joi la Casino, în cadrul primei dezbateri a Centrului de Inovare şi Imaginaţie Civică. „Cetăţenii clujeni implicaţi activ în viaţa oraşului şi care manifestă un interes special pentru proiectele de inovare urbană sunt invitaţi să ia parte la întâlnirile CIIC, următoarele dezbateri fiind anunţate pe website-ul Primăriei şi pe pagina de facebook “Municipiul Cluj-Napoca” şi includ teme precum pietonalizarea zonei M. Kogălniceanu, Fondul de inovare culturală, Cluj-Napoca Smart City, mobilitate urbană ş.a.m.d. Pentru mai multe informaţii, dar şi pentru a transmite idei sau propuneri, publicul poate utiliza adresa de email imaginatiecivica@primariaclujnapoca.ro sau pagina de Facebook http://facebook.com/PrimariaClujNapocaRomania”, se mai arată în comunicatul municipalităţii.

A.S.

Articole din aceeasi categorie