Monumentul lui Avram Iancu, dezvelit în comuna Râşca

FullSizeRenderComuna Râşca a avut parte luni, 2 mai, de un moment cu totul deosebit: dezvelirea bustului marelui erou naţional Avram Iancu, monument de bronz, realizat la iniţiativa şi sprijinul cunoscutului chirurg clujean Cornel Iancu, şi amplasat în centrul comunei, în apropierea primăriei şi a căminului cultural. Medicul a dorit ca prin acest gest să sublinieze legăturile pe care le are cu această comunitate şi să facă, totodată, un dar care să intre în memoria locului.

La eveniment au luat parte sute de râşcani şi de locuitori ai comunelor învecinate. Alături de ei, au ţinut să fie prezenţi pentru a-l omagia pe Crăişorului Munţilor numeroase personalităţi ale vieţii medicale, universitare şi culturale clujene, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor cultural-patriotice, ai mediului de afaceri şi politic. Festivitatea a fost deschisă de maestrul Dumitru Fărcaş, care, în stilul său de neconfundat, a cîntat şi recitat, reuşind să le evoce celor prezenţi mîndria şi demnitatea de a fi român.

După momentul dezvelirii propriu-zise a bustului – creaţie a sculptorului Liviu Mocan -, un sobor de preoţi, în frunte cu protopopul de Huedin, Dan Ionuţ Lupuţan a oficiat o slujbă de pomenire pentru conducătorul românilor transilvăneni în timpul Revoluţiei de la 1848-1849.

Medicul clujean Cornel Iancu, sufletul organizării acestui eveniment, a ţinut să le mărturisească participanţilor că demersul de a ridica un bust a lui Avram Iancu la Râşca vine ca un gest de recunoştinţă faţă de locuitorii acestei comune, pentru modul în care l-au primit şi adoptat în urmă cu 33 de ani, cînd a păşit prima dată aici ca medic generalist al dispensarului din localitate. „În urmă cu exact 33 de ani, la 2 mai 1983, în a doua zi de Paşti, a fost pentru prima dată cînd am păşit în această comună. Am fost instantaneu adoptat de această comunitate, motiv pentru care le-am rămas şi le voi rămîne veşnic recunoscător”, a mărturisit chirurgul clujean.

În discursul rostit, Cornel Iancu a spus că, în opinia sa, Avram Iancu este cea mai reprezentativă personalitate a luptei „dure şi inegale” a poporului român pentru păstrarea identităţii naţionale, declarîndu-se mîndru că face parte din acest popor care „nu a vrut să moară”. „Istoria Ardealului este o minunată poveste zbuciumată a unui neam care nu a vrut să moară. Mii şi mii de oameni au luptat sub o formă sau alta pentru păstrarea naţiunii române. Cred că Avram Iancu este cea mai reprezentativă personalitate în această luptă dură şi inegală. Bărbat adevărat, caracter puternic, demn, sensibil la suferinţele semenilor noştri şi la dispreţul străinilor faţă de neamul său, cu revolta clocotitoare în sînge şi cu un destin nefericit, a fost şi este la loc de cinste în sufletele românilor. Sînt mîndru că sînt român, iubesc acest popor, cu tot ce are bun şi rău. Uitaţi-vă în jurul vostru, avem copii frumoşi, sănătoşi şi cu calităţi excepţionale. Uitaţi-vă şi veţi vedea atîţia oameni cu calităţi extraordinare. De ce îi ascultăm oare doar pe cei care ne arată neghina? Le doresc tuturor locuitorilor acestei ţări să fie demni, generoşi şi toleranţi. Vă rog pe fiecare să puneţi o cărămidă la încercarea de schimbare a conştiinţei şi mentalităţii”, le-a transmis medicul clujean celor prezenţi la evenimentul dedicat omagierii lui Avram Iancu.

Sculptorul Liviu Mocan susţine că a ales bronzul pentru a realiza bustul lui Iancu deoarece acest metal constituie o expresie a focului, a tensiunilor, a luptei dintre materiale calde şi cele reci. „Bronzul, spre deosebire de alte metale, are o natură caldă, pozitivă, fiind un metal neferos, prin urmare nefiind supus procesului de ruginire şi de dispariţie în timp. Bronzul constituie un simbol al nemuririi”, a explicat Mocan. Artistul a subliniat că eroul are capul îndreptat spre dreapta, căutînd să sugereze hotărîre. De asemenea, peste umăr şi piept cade o draperie, care poate reprezenta un steag, dar şi un “înveliş” universal, care să sugereze caracterul uman al Craiului. Sculptorul a mai afirmat că, dincolo de acestea, bustul lui Iancu constituie o expresie a iubirii şi a respectului.

„Avem aici crezul lui de-o viaţă: “unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea fericită”. Este idealul nostru, al fiecăruia, în măsura în care putem să ne iubim patria şi poporul. Dar este un concept foarte amplu, abstract, să-ţi iubeşti poporul. Ca să dovedeşti că-ţi iubeşti poporul trebuie să-ţi iubeşti aproapele. Dacă l-ai iubi pe cel de lîngă tine, ţi-ai iubi poporul. Şi aşa este domnul doctor Iancu. Domnul doctor Iancu a făcut o mulţime de lucruri bune pentru semenii săi. Aici sînt oameni a căror viaţă a fost salvată de dînsul, datorită iubirii lui faţă de poporul român.”, a remarcat sculptorul clujean.

Un alt punct în programul manifestărilor a fost lansarea celei de a doua ediţii a studiului monografic „Comuna Râşca”, semnat de Ioan Vâtcă, profesor de limba română şi director al şcolii din localitate. Lucrarea, apărută în condiţii grafice deosebite la Editura Accent, surprinde, pe de o parte, truda râşcanilor pentru supravieţuire în condiţii naturale şi istorice vitrege şi, pe de altă parte, pune în relief tezaurul cultural tradiţional al comunei, cu accent pe acele datini, obiceiuri care azi sînt pe cale de dispariţie.

Cosmin PURIŞ

Articole din aceeasi categorie