MOL România oferă 350.000 lei tinerilor sportivi şi artişti, prin programul de promovare a talentelor

Compania MOL România și Fundația pentru Comunitate au lansat cea de-a 12-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor, al cărui fond total de sponsorizare este de 350.000 de lei.

Tineri sportivi și artiști cu rezultate bune din toată țara se pot înscrie în acest program, organizat pe bază de concurs de proiecte. Solicitările pot fi depuse până în 17 iunie, iar detaliile programului pot fi găsite pe www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro. Înscrierile se pot face atât individual, cât și prin echipe sportive sau ansambluri artistice.

Banii sunt alocaţi tinerilor sportivi sau artiști cu vârste între 8 și 18 ani, respectiv pentru categoria de peste 18 ani, care au nevoie de susținere. Un solicitant poate să obțină finanțare de maxim 10.000 lei, pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale. Din finanțarea totală a ediției a 12-a, 160.000 lei sunt destinați sportului, 120.000 lei domeniului artelor și 70.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, destinată acelor tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului.

Cererile vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Preşedintele juriului la secţiunea sport este Violeta Beclea-Szekely, campioană europeană la atletism şi doctor în sport, iar la secţiunea artă violonistul Albert Markos, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj.

În cele 11 ediții anterioare ale programului, MOL România a acordat 1.261 de sponsorizări în valoare de peste 2.870.000 de lei pentru 1.846 de sportivi și tineri artiști din toată țara, unii dintre ei obținând finanțare de mai multe ori. Din județul Cluj au primit sprijin 214 de sportivi și artiști, valoarea totală a sumelor acordate fiind de 375.000 lei. Dintre beneficiarii ediției a 11-a, mai mulți înotători dețin recorduri naționale: Ștefan Cozma, Ana Dascăl, Robert Glință, Huszár Ingrid, Daniel Martin, Vlad Pațurcă, Andrei Rusen şi Simona Savastița.

Articole din aceeasi categorie