Ministrul Apărării promite investiţii de peste 30 milioane de lei la Spitalul Militar din Cluj-Napoca

Spitalul Militar de Urgenţă ‘’Constantin Papilian’’ din Cluj-Napoca va beneficia de alocări de fonduri de la Ministerul Apărării Naţionale de peste 31 de milioane de lei în vederea modernizărtii şi echipării cu aparatură medicală, se arată într-un document transmis Parlamentului de ministrul Mihai Fifor. Potrivit ministrului Apărării, unitatea medicală militară clujeană ar urma să primească 21,3 milioane de lei pentru achiziţia de echipamente medicale iar alţi 10,7 milioane de lei vor fi destinaţi reabilitării şi modernizării unor corpuri de clădire ale spitalului. Mai exact, Spitalul Militar de Urgenţă ‘’Constantin Papilian’’ din Cluj-Napoca ar urma să folosească aceste fonduri la achiziţia de aparatură specifică chirurgiei politraumă, a unui angiograf, aparat RMN, videoencefalograf, unit ORL, instalaţii de purificare a aerului şi a unui bodypletismograf corporal cu factor de transfer. În ceea ce priveşte investiţiile legate de infrastructura imobiliară, sunt vizate pavilionul B în care funcţionează secţiile Oftalmologie, ORL şi laboratorul de Hematologie. De asemenea, se are în vedere modernizarea pavilionului A 1 în care funcţionează ambulatoriul integrat şi a pavilionului C în care se află secţiile ortopedie, ATI şi sălile de operaţie. Potrivit documentului semnat de Mihai Fifor, şi pavilionul T va beneficia de investiţii majore, aici urmând să fie instalat angiograful.
S.P.

Articole din aceeasi categorie