Micul Prinţ revine pe scena Teatrului „Puck”

După o premieră aplaudată îndelung de spectatori de toate vârstele, spectacolul „Poveste după Micul Prinţ”, după Antoine de Saint-Exupéry, în viziunea regizorală a lui Mihai Lungeanu, revine în scenă duminică, 5 martie, într-o singură reprezentaţie, de la ora 11. Distribuţia este formată din Andra Ştefan, Iulia Dinescu, Ştefan Craiu, Frunzina Anghel, Ramona Atănăsoaie, Adina Ungur, Ionuţ Constantinescu, Robert Gutunoiu şi Angelica Pamfilie. Vocea Aviatorului – Marcel Iureş. „Povestea despre Micul Prinţ nu poate lipsi din educaţia copiilor noştri. Ei sunt nu asaltaţi, ci de-a dreptul victime ale lipsei noastre de fantezie, care confundă distracţia cu educaţia, timpul pierdut în faţa jocurilor amuzante/palpitante/terifiante cu timpul câştigat prin desluşirea tainelor naturii, prin înţelegerea sentimentelor umane, prin descoperirea viselor, prin cunoaşterea propriei personalităţi. Dacă păpuşile vor fi ambasadori ai gândurilor noastre bune, ai intenţiilor noastre frumoase şi ai visurilor noastre cele mai curate şi înalte, teatrul de păpuşi (teatrul cu păpuşi, mai corect spus) va deveni cel mai potrivit ajutor în nevoia noastră de a ne cunoaşte mai bine copiii, de a ne înţelege mai bine cu ei, de a putea comunica liber, prin practica sentimentelor esenţiale, de a putea să îi ajutăm, la rândul nostru, în descifrarea propriilor personalităţi”, afirmă regizorul.

Vârsta minimă recomandată este de cinci ani.

De asemenea, sâmbătă, 4 martie, de la ora 11, cei mici şi cei mari sunt aşteptaţi să urmărească „La porunca ştiucii/A csuka parancsára” (în limba maghiară), un spectacol la paravan, plin de culoare şi magie. Este o interpretare a uneia dintre cele mai cunoscute feerii din folclorul rusesc. Regia este semnată de Balló Zoltán şi Varga Ibolya. Din distribuţie fac parte actorii: Urmánczi Jenõ, Giriti Réka, Pünkösti Laura, Csortán Márton, Lanstyák Ildikó, György László, Kötõ Áron, Domokos Szabolcs. „Iemeliuşka (Emelian, în alte adaptări) e frate cu toţi eroii snoavelor europene: cu Păcală, cu Stan Păţitul, cu Erõs János, cu Thyl Eulenspiegel – toţi răsar dintr-o paradisiacă şi binecuvântată stare de lipsă de acţiune (a nebunilor înţelepţi) la momentul potrivit, ca să ne demonstreze că sunt copiii unei lumi magice, care nu cunoaşte imposibilul. Înzestraţi cu forţe incredibile (fizice sau ale minţii) sau cu „norocul nebunilor”, ori cu harul de a face minuni cu ajutorul unor formule magice, ei instalează o „lume pe dos” prin glume, cântece şi şotii, la fel ca arlechinii carnavalurilor medievale”, declară regizoarea Varga Ibolya.

Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Articole din aceeasi categorie