MEN: Plafonul maxim pentru beneficiarii eligibili ai programului „Euro 200”, majorat la 250 lei

Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor și studenților în vederea achiziționării de calculatoare se va desfășura și în acest an. Printr-o Hotărâre care modifică normele metodologice de aplicare a Legii nr. 269/2004, Executivul a aprobat indexarea plafonului de venit brut lunar pe membru de familie de la 150 de lei la 250 de lei, în corelație cu indicele total de creștere a prețurilor de consum în anul 2018 – informează Ministerul Educației Naționale.

De asemeni, Guvernul a aprobat și noul model al bonului valoric de care vor beneficia elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar pe membru de familie de 250 de lei. Bonul reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 de euro și este destinat achiziției de calculatoare. Culoarea bonului valoric ce va fi acordat în acest an va fi violet (din motive de securitate, în fiecare an, culoarea fundalului și seria bonului valoric sunt modificate prin decizie a Guvernului).

Bugetul alocat de Ministerul Educației Naționale pentru derularea „Euro 200”, în anul 2018, este de 12.328.000 lei, pentru un număr estimat de 13.514 de beneficiari (elevi și studenți).

Programul „Euro 200” se derulează din 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziționării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competențe în utilizarea mijloacelor IT & C. Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăși valoarea computerului achiziționat. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii. Configurația minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziționarea cărora se acordă sprijinul financiar: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk și software de bază licențiat, incluzând un sistem de operare și un program antivirus.

Conform MEN, peste 297.000 de elevi și studenți au beneficiat de sprijin pentru achiziția de computere, în cei 14 ani de aplicare a programului „Euro 200”.

M. T.

Articole din aceeasi categorie