MEN: În anul școlar 2018-2019 cursurile încep în 10 septembrie

Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a decis ca, în anul școlar 2018-2019, cursurile să înceapă în data de 10 septembrie, iar vacanța de iarnă să fie de 3 săptămâni, după consultări cu partenerii sociali, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social.

Ministerul Educației Naționale (MEN) a organizat miercuri, 7 februarie, o ședinţă a Comisiei de Dialog Social (CDS) în cadrul căreia au fost dezbătute o serie de proiecte ce urmează a fi aprobate în perioada următoare. Principalul subiect aflat pe ordinea de zi a fost draftul ordinului de ministru privind structura anului școlar 2018-2019. Cu acest prilej, au fost prezentate punctele de vedere ale reprezentanților în CDS: Consiliul Național al Elevilor, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Confederațiile patronale CONPIROM, CONCORDIA/ACUE și Hermes/Meridian, Ministerul Educației Naționale.

„Ascultând argumentele tuturor părților, ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a decis ca, în anul școlar 2018-2019, cursurile să înceapă în data de 10 septembrie, iar vacanța de iarnă să fie de trei săptămâni” – se precizează într-un comunicat al MEN, remis presei.

Conform aceluiași document, pe agenda ședinței au mai fost incluse, pentru informare, proiectul metodologiei și calendarului de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2018-2019 și proiectul de metodologie de acordare a gradației de merit.

„Partenerii sociali ai MEN au fost invitați să transmită în decurs de o săptămână observații și propuneri pe marginea celor două documente. Acestea vor fi analizate în comisiile tehnice și, ulterior, în proxima ședință a Comisiei de Dialog Social. Punctele de vedere și sugestiile care se vor cristaliza în urma acestui demers consultativ vor putea fi incluse în variantele finale ale documentelor anterior menționate” – se mai precizează în comunicat.

M. T.

Articole din aceeasi categorie