Material lemnos în valoare de aproape 2.500.000 lei, confiscat de polițiști

În urma acțiunilor organizate la nivel național, în luna martie, polițiștii au confiscat peste 8.000 de metri cubi de lemn, pentru care obiectivele verificate nu aveau documente legale.

Potrivit IGPR, în perioada 1 – 31 martie, poliţiştii au organizat mai multe acțiuni și controale la fonduri forestiere şi în locuri de prelucrare, depozitare sau comercializare a materialului lemnos. Împreună cu specialişti silvici din cadrul gărzilor forestiere și ai direcțiilor silvice, polițiștii au controlat 4.445 de obiective, 1.067 de controale fiind desfășurate la exploatări forestiere, ocoale silvice, depozite, instalații de debitat, târguri, piețe și oboare. Activitățile de control au avut drept scop verificarea modului în care obiectivele respectă normele referitoare la exploatarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate aproape 1.900 de sancțiuni contravenționale la Legea 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de peste 3.500.000 de lei, și a fost dispusă măsura complementară de confiscare a 8.048,50 mc de material lemnos, în valoare totală de aproape 2.500.000 de lei.

Au fost întocmite, la nivel național, 861 de dosare penale sub aspectul săvârșirii de infracțiuni silvice, fiind cercetate 373 de persoane. Totodată, au fost confiscate sau ridicate de polițiști în vederea confiscării 11 autovehicule, 14 atelaje, 39 de fierăstraie mecanice, 18 topoare și securi.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *