Marșul bicicliștilor clujeni

O nouă ediție a Marsului Biciclistilor Clujeni va avea loc duminică 22 octombrie 2023, cu plecare, la ora 10, din Piața Unirii. La evenimentul organizat de Clubul de Cicloturism Napoca (CCN) sunt așteptați locuitori ai zonei metropolitane clujene care au bicicleta în bună stare tehnică și echipată conform legislației rutiere. Participanții sub 16 ani trebuie să poarte cască, așa cum prevede actuala legislație.

„Este o nouă ocazie de întâlnire, cunoaștere și pedalare în comun a bicicliștilor clujeni, dar mai ales o ocazie de a reaminti autorităților locale, publicului și presei de nevoia promovării utilizării bicicletei ca mijloc cotidian de transport în oraș, componenta esențială a mobilității urbane durabile și alternativa viabilă la transportul automobilistic, alături de transportul în comun și deplasarea pietonală.

Durata estimată a parcurgerii este de circa două ore iar traseul este un circuit în zona centrala si pericentrală și cartierele Grigorescu și Mănăștur, cu lungime de circa 16,5 km și diferența de nivel sub 100 metri, astfel ca este accesibilă oricui știe să circule cu bicicleta.

Traseu propus: Piața Unirii – str. Regele Ferdinand – str. Horea – str. Gen. Dragalina – str. O. Goga – str. Al. Vlahuță – str. Fântânele – str. Mirăslău – bd. 1 Decembrie 1918 – str. Frăsinului – str. Arinilor – str. Taberei – str. Tășnad – str. Porțile de Fier – str. Plopilor – str. Primăverii – str. Gr. Alexandrescu – str. Bucium – str. Primăverii – str. Izlazului – str. Câmpului – Cl. Mănăștur – Cl. Moților – str. G. Coșbuc – pista biciclete Parcul Central S.Barnuțiu – str. E. Isac – str. Petru Maior – p-ța L. Blaga – str. Republicii – str. A. Iancu – p-ta Baba Novac – str. M. Lehrer – p-ta Cipariu – p-ța St. cel Mare – p-ta A. Iancu – bd. 21 Decembrie 1989 – str. Memorandumului – str. S. Micu – str. Napoca – p-ta Unirii.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut