Majorare a investiţiilor din industrie

Agenţii economici estimează o creştere cu peste 30% a investiţiilor în industrie în acest trimestru, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, potrivit unei anchete a Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), preluată de Agerpres. “După scăderile pronunţate din primele 2 trimestre, în cel de-al III-lea trimestru al anului curent, agenţii economici estimează o creştere cu aproximativ 30,3% a investiţiilor în industrie, faţă de trimestrul III 2016, respectiv cu 31,4 % faţă de trimestrul precedent. În aceste condiţii se aşteaptă o creştere cu 4,2 % a investiţiilor din industrie în primele nouă luni faţă de perioada corespunzătoare a anului 2016”, informează CNP. În ceea ce priveşte preţurile producţiei industriale s-a înregistrat o creştere uşoară, cu 0,07% în cel de-al doilea trimestru al anului 2017 faţă de trimestrul anterior (creşterea componentei externe fiind de 1,10%), în timp ce preţurile de producţie pe piaţa internă au scăzut cu 0,43%. La nivelul lunii iunie 2017, comparativ cu decembrie 2016, preţurile producţiei industriale au crescut cu 1,23%. Costul unitar cu forţa de muncă în industrie, în trimestrul II din 2017, a crescut cu 2,2% faţă de trimestrul anterior şi cu 5,1% faţă de trimestrul corespunzător din anul trecut.

Articole din aceeasi categorie