Mai putem vorbi oare de un viitor al Parteneriatului Estic?

Se delimitează din ce în ce mai mult, în această perioadă, grupurile de susţinere ale ideii de Apărare Europeană Comună, chestiune politică care ar avansa, în viziunea unora, procesul de integrare europeană, orice ar însemna acest proces.

Toţi am auzit de el, ba chiar s-a studiat şi se studiază despre el în instituţiile de învăţământ dedicate acestui subiect, dar este o chestiune pe care nici măcar teoria nu o poate explica, iar o dezbatere pe marginea semnificaţiei acestui concept s-ar putea să fie fără sfârşit.

Fiecare perioadă prin care trece Uniunea Europeană este perioada care defineşte scopul acestui proces de adâncire europeană, de sporire a integrării. Pe lângă clasicele teme de dezbatere referitoare la zona euro, nucleul dur, periferia moale sau altele, avem în continuare problema apărării comune şi cea de a redefini politica de securitate comună a Uniunii Europene şi a Cooperării Structurate Permanente.

Evident, această chestiune se doreşte a fi ca o contrabalansare europeană a NATO, indiferent de ce se spune în realitate pe canalele oficiale. Se doreşte clar o rupere, pas cu pas, sau cu mai mulţi, de necesitatea de a apela pentru securitate la partenerii de peste ocean în cazul unui conflict sau a unei probleme de securitate venită din partea unui agresor extern sau chiar intern, de ce nu.

Cine ar beneficia cel mai mult de această chestiune? Ei bine, chiar Franţa printre altele, având o industrie a armamentului suficient de avansată pentru a reuşi să satisfacă pentru un moment nevoile Uniunii Europene dar nu suficient de avansată pentru a nu crea resentimente pe o durată mai lungă de timp.

Cei care sunt contra acestei idei, sunt polonezii printre alţii, care de asemenea, alături de Suedia sunt iniţiatorii proiectului european numit Parteneriatul Estic.

Pentru ei a fost un prilej de investiţie, un prilej de a-şi pune şi ei parafa pe nişte chesituni care de altfel nu pot rezolva deloc situaţia la nivel bilateral dintre Rusia şi Uniunea Europeană, fără a vorbi de ajutorul real al zonelor sub ocupaţie rusă sau cele din vizorul acesteia.

Nu. Parteneriatul Estic, la fel ca alte parteneriate, este o chestiune economică dar de interes pentru Polonia care, părerea mea, va juca această carte pentru a face un compromis faţă de PESCO şi faţă de derularea proiectului de apărare comună. Evident Polonia cere relansarea acestui proiect, care, lansat în 2009, nu prea a constituit subiectul unei chestiuni de politică externă reale, ci mai mult a fost subiectul discursurilor pompoase până când lumea s-a plictisit de el.

Acum acest parteneriat e posibil să se „reinventeze”. Aici ne putem pune întrebarea dacă acest parteneriat, acest proiect internaţional care alocă miliarde de euro din bugetul Uniunii, mai poate fi relevant într-un fel astăzi.

Părerea mea este că nu, iar el nu prea a fost relevant niciodată, dacă este să ne referim la scopul public pentru care acest parteneriat a fost lansat.

Dar, pentru Polonia este o carte care merită jucată în acest context, cu atât mai mult cu cât nu are nimic de pierdut, iar la nivel politic nu putem afirma că are prea multă greutate, mai ales luând în considerare direcţia politică internă şi discursul anti-UE.

Evident, PSECO va presupune printre altele, chiar dacă nu public, stoparea protocoalelor de cooperare, sau măcar îngreunarea lor, la nivelul industriilor militare dintre unele state europene şi Statele Unite.

Este foarte greu de făcut un pronostic pentru termen lung sau chiar mediu, dar nu este exclus ca această carte jucată de Polonia, să fie de asemenea un procedeu prin care să amâne cât se poate luarea unei decizii finale în privinţa PESCO, care ar duce într-un final la crearea unei armate a Uniunii Europene. Şi problema nici măcar nu e legată de crearea armatei în sine, ci de cine o va conduce…

Vlad ZUBAC

 

Articole din aceeasi categorie