Lucrări pregătitoare în vederea asfaltării unui nou tronson al drumului judeţean Scrind – Răchiţele

Consiliul Judeţean Cluj anunţă locuitorii din zonă, participanţii la trafic şi turiştii că pe drumul judeţean DJ 108C Scrind – Răchiţele se desfăşoară lucrări de întreţinere în vederea îmbunătăţirii infrastructurii rutiere din această zonă turistică.
Este vizat sectorul de drum cuprins între poziţiile kilometrice 59+000 şi 61+830, până în această etapă executându-se deja lucrări constând în plombări şi burduşiri în vederea pregătirii asfaltării. Lucrările de asfaltare urmează să demareze imediat ce condiţiile meteorologice vor permite desfăşurarea acestui tip de lucrări. Totodată, se vor mai executa lucrări constând în tăieri de acostamente, acostamente, curăţare de şanţuri şi rigole.
Trebuie subliniat în acest context faptul că respectivul sector de drum face legătura între tronsonul rutei Mănăstireni – Călata – Mărgău pe care recent au fost finalizate lucrările de modernizare şi drumul judeţean DJ 763, porţiune de drum reabilitată de Consiliul Judeţean Cluj în cadrul proiectului european privind „Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – Ic Ponor”.
Astfel, prin reabilitarea acestei porţiuni de 2,83 kilometri se asigură continuitatea întregului sector de drum judeţean care porneşte din comuna Mănăstireni şi ajunge, prin Ic Ponor, în inima Parcului Naţional „Munţii Apuseni”.

Articole din aceeasi categorie